Până la sfârşitul acestui an, nu va fi necesară o creştere a taxelor şi impozitelor, susţine ministrul Muncii, Mihai Şeitan. De asemenea, pensionarile anticipate vor fi blocate de la 1 iunie şi până la sfârşitul acestui an, urmând că de la 1 ianuarie acordarea lor să fie reluată.
”Anul acesta, şi toată perioada previzibilă, nu este necesar ca taxele să fie crescute, dacă măsurile de austeritate adoptate vor fi aplicate”, a precizat Ministrul Muncii la Realitatea TV.
De asemenea, pensiile speciale vor fi recalculate.
„Parlamentarii, magistraţii vor avea o pensie egală cu contribuţia în sistem. Toate pensiile militarilor, poliţiştilor şi serviciilor sociale vor fi recalculate în următoarele 6 luni ca să fie transformate în pensii bazate pe contribuţie. Proiectul prevede şi noile condiţii de verificare şi reverificare a pensiilor de invaliditate care s-au dat şi se vor da în România”, mai spus Şeitan.