Preşedintele PDL, premierul Emil Boc, a declarat că partidul este, deocamdată, „pe şine, pe drumul cel bun”, menţionând însă că este nevoie de o mai bună asumare a responsabilităţii de către membrii Biroului Permanent, „fie în comisiile de specialitate, fie în alte comisii”.
„Deocamdată suntem pe şine, pe drumul cel bun, dar inevitabil, când eşti în actul de guvernare, central şi local, ai tendinţa să acorzi mai multă importanţă guvernării şi mai puţin activităţii de partid. Să nu uităm că acest partid a reuşit să ajungă unde este în primul rând datorită planului coerent de susţinere a politicilor publice şi printr-un spirit de echipă extraordinar, pe care numai un partid închegat ţi-l poate da, de aceea am decis să nu uităm viaţa de partid şi să ne întoarcem la organizaţiile şi la viaţa internă pe care a avut-o partidul”, a spus Boc.