Percheziții ale Poliției la sediul Poliției

Doi agenţi din cadrul Poliţiei municipiului Bistriţa sunt cercetaţi pentru luare de mită, în acest caz fiind efectuate mai multe percheziţii, dintre care una la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), conform unui comunicat al Serviciului Judeţean Anticorupţie (SJA) Bistriţa-Năsăud.

Ofiţeri de poliţie judiciară din SJA Bistriţa-Năsăud, cu sprijinul colegilor din Cluj, Maramureş şi de la IPJ Bistriţa-Năsăud şi sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, au pus joi în executare trei mandate de percheziţie domiciliară, una dintre locaţii fiind sediul poliţiei judeţene.

Percheziţiile au vizat strângerea de probe într-un dosar al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, în care sunt cercetaţi cei doi agenţi de poliţie.

„În sarcina celor doi poliţişti s-a reţinut că, în timpul exercitării atribuţiunilor de serviciu, cu ocazia controalelor în trafic la regimul circulaţiei pe drumurile publice, pentru a nu lua măsurile legale care se impun, aceştia pretindeau şi primeau diferite sume de bani (între 50 lei şi 300 lei) sau alte foloase de la conducătorii auto care încălcau dispoziţiile legale. Una dintre fapte a fost comisă de către cei doi în legătură cu neîndeplinirea atribuţiunilor de serviciu, respectiv în scopul de a nu lua măsurile legale pentru evitarea tragerii la răspundere penală a unei persoane pe care au surprins-o în flagrant în timp ce sustrăgea carburant din rezervorul autovehiculului pe care îl conducea, autovehicul proprietate al unei societăţi comerciale la care respectiva persoană era angajat. De la această persoană cei doi poliţişti au pretins şi primit aproximativ 20-30 litri motorină şi suma de 200 lei”, se arată în comunicatul citat.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate mai multe agende cu însemnări şi înscrisuri de interes pentru acest dosar penal, precum şi sume de bani.

Cei doi poliţişti au fost conduşi la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud pentru audieri, iar procurorul a dispus pentru unul dintre aceştia măsura reţinerii pentru 24 ore, în timp ce cealaltă persoană este cercetată în stare de libertate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.