DIICOT efectuează percheziţii de amploare în această dimineaţă la clubul de fotbal Petrolul Ploieşti, procurorii având suspiciuni legate de evaziune fiscală şi spălare de bani, iar prejudiciul s-ar ridica la 15,4 milioane de euro, prin operaţiuni fictive de preluare şi finanţare a clubului.
Portrivit unui comunicat al instituţiei, 19 persoane suspecte ar fi realizat o reţea de firme prin care efectuau operaţiuni fictive şi deduceri ilegale de TVA. Pentru destructurarea reţelei infracţionale, oamenii legi fac 25 de percheziţii la Ploieşti, Buzău, Brăila, Sălaj, Giurgiu şi Bucureşti.
De asemenea, în scopul creării unor relaţii comerciale inexistente între firmele implicate în activitatea infracţională, cu clubul sportiv, au fost facturate diferite servicii şi livrări de mărfuri, sumele astfel obţinute fiind însuşite de către membrii grupării, în scopul preluării şi finanţării clubului, prin creditări succesive.