Percheziții după o reclamație a Direcției Sanitar Veterinare

Joi dimineață, polițiștii pun în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară, în județele Giurgiu, Ilfov și în municipiul București, la domiciliile unor persoane fizice și juridice bănuite de săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, complicitate la fals intelectual și abuz în serviciu.

În fapt, sunt efectuate cercetări în legătură cu plângerea formulată de către Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranţa Alimentelor Giurgiu, cu privire la existența unor neconcordanțe privind documentele de achiziție și de vânzare a unor păsări, de la exploatația de creștere a găinilor de ouă pentru consum, ce aparțin unei societăți comerciale din județul Giurgiu.

De asemenea, reprezentanții D.S.V.S.A. Giurgiu au sesizat și unele neconcordanțe între datele înscrise în documentele care au fost prezentate la centrul de ambalare a ouălor aparținând societății comerciale în cauză, precum și în documentele cu care acestea au fost comercializate către o societate comercială din municipiul București și, ulterior, altor societăți comerciale din țară.

Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, la data de 18 martie a.c., la punctul de lucru al societății în cauză, a fost declarată gripa aviară. Anterior declarării focarului, un medic veterinar din cadrul D.S.V.S.A. Giurgiu, cu care societatea avea încheiat contract pentru prestarea serviciilor veterinare, în perioada 3-10 martie a.c., ar fi întocmit în mod fals și fără respectarea prevederilor legale, 20 de certificate de sănătate, pentru comercializarea a 7.690 de păsări vii, provenite din exploatația din județul Giurgiu și ar fi atestat, în mod necorespunzător, că acestea ar fi fost comercializate către diferite persoane din județ, la prețul de 1 leu pe bucată.

Totodată, funcționarul economic din cadrul societății ar fi ajutat medicul veterinar să falsifice, prin completarea celor 20 de certificate de sănătate cu date nereale.

De asemenea, acesta ar fi falsificat și avizele de însoțire a mărfii, consemnând faptul că ar fi fost comercializate către diferite persoane din județul Giurgiu.

La sediul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, vor fi conduse 5 persoane, în vederea audierii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. O altă sperietură, o altă minciună. Nu lipsește 18 (3×6 sau 666).
    Vor să uităm de crimele din plandemie și de jaf.

  2. incep jafurile militienesti pentru a descuraja producatorii si agricultorii sa mai comercializeze. actiuni securiste care pregatesc teroarea si #marea infometare. totul se intampla PENTRU CA DORMITI SI VRETI LINISTE! CEVA DESPRE SCHIMBAREA CONSTITUTIEI ? PAS-CU-PAS SPRE DEPOPULAREA ROMANIEI SI ANULAREA SUVERANITATII?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.