Percheziții într-un dosar de proxenetism

Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, efectuează, miercuri dimineața, cinci percheziții domiciliare în Capitală și în județul Călărași, într-un dosar de proxenetism, urmând să fie audiate peste 20 de persoane.

„Din datele și probele administrate în cauză în perioada iulie 2016 — până în prezent, rezultă presupunerea rezonabilă că bănuiții au înlesnit și protejat mai multe femei să se prostitueze, în schimbul unor sume de bani”, precizează un comunicat de presă.

Peste 20 de persoane vor fi conduse pentru audieri la sediul Secției 11 Poliție, mai precizează comunicatul citat.

Acțiunea beneficiază de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), menționează sursa citată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.