Reducerea perioadei de acordare a ajutorului de şomaj de la patru la doi ani şi menţinerea la nivelul actual a sumelor pentru alocaţiile de şomaj, bursele de studiu, pensiile şi alte ajutoare, până în 2012.
Acestea sunt doar câteva dintre măsurile pe care guvernul danez vrea să le adopte cu scopul de a scădea deficitul bugetar.
Astfel, oficialii Danemarcei au anunţat reducerea cheltuielilor cu 24 miliarde de coroane, echivalentul a 4,37 miliarde de dolari, pentru următorii trei ani.
Ministrul danez de Finanţe, Claus Hjort Frederiksen, a declarat că pachetul de austeritate adoptat azi este destinat îndeplinirii cerinţelor Uniunii Europene de reducere a deficitului bugetar sub trei la sută din PIB până în 2013.
În februarie, premierul danez Lars Loekke Rasmussen a decis să facă economii de 24 miliarde coroane, echivalentul a 3,2 miliarde euro, până în 2013, pentru a aduce deficitul public la limita de 3% PIB, fixată de UE, faţă de 5,5 la sută cât a fost în 2009.