Peripețiile fostului fotbalist al Barcelonei, care a fugit din Iran – VIDEO

Fostul fotbalist al Barcelonei a reușit să fugă din Iran cu o mașină pusă la dispoziție de clubul pentru care evoluează.

De Florin Toader - Contributor
Peripețiile fostului fotbalist al Barcelonei, care a fugit din Iran – VIDEO

FOTO: X/@sportskafa

Fostul fotbalist al Barcelonei a reușit să fugă din Iran cu o mașină pusă la dispoziție de clubul pentru care evoluează.

Marocanul Munir El Haddadi (30 de ani), fostul fotbalist al Barcelonei, a reușit să fugă din Iran în Turcia, după ce SUA și Israel au lansat atacuri coordonate, sâmbătă dimineața, pe teritoriul Republicii Islamice.

Munir El Haddadi evoluează acum la clubul de primă ligă din Iran, Esteghlal. El a reușit să fugă din țară cu o mașină pusă la dispoziție chiar de club. Și-a povestit apoi experiența pe rețelele de socializare.

Munir a fugit alături de Ivan Sanchez, spaniolul care îi e coleg la echipa de club. Deși au vrut, inițial, să plece cu avionul, spațiul aerian s-a închis. Astfel, au fost nevoiți să fugă cu o mașină până la granița cu Turcia, iar de acolo au luat avionul cu destinația Spania.

Munir El Haddadi a povestit cum a reușit să fugă din Iran

„Vreau să mulțumesc tuturor pentru mesaje și pentru grija manifestată față de situația mea din Iran. Ieri plănuiam să părăsim țara cu avionul, dar am fost evacuați și nu am putut decola.

Clubul mi-a pus la dispoziție o mașină pentru a putea părăsi țara pe cale terestră și am reușit să trec granița fără probleme. Acum sunt în siguranță în Turcia și voi ajunge în Spania în următoarele ore. Vă mulțumesc tuturor pentru sprijin”, a transmis fotbalistul pe rețelele de socializare, potrivit fanatik.ro, notează Gsp.ro.

Cei doi fotbaliști au aterizat, în cele din urmă, în Spania. Aici, Munir a discutat cu jurnaliștii spanioli pe aeroport și le-a arătat filmări din timpul drumului cu mașina din Iran.

„Am reușit să plecăm la ora șapte și am fost pe drum 16 ore. M-am jucat Parcheesi (n.r. joc de societate) cu un coechipier. Am dormit doar o oră. Nu te poți relaxa, nu poți dormi, eram disperat. Te uiți constant la mașini.”, a declarat Munir El Haddadi pentru Marca, potrivit sursei citate.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.