Persoane și interese

A fost nevoie să punem tot creierul colectiv al nației la lucru ca să corectăm greșelile semidocte ale unui grup universitar (Doamne, ce a ajuns, la noi, Universitatea!!!) de profesori de drept, care au formulat, în 2005, definiția abuzului în serviciu, amestecând abuzul în contra persoanelor fizice cu abuzul în contra intereselor unor persoane juridice. Firește că persoanele fizice au drepturi fundamentale, iar interese nu au. Cum vor fi gândit acei… gânditori că vor separa judecătorii abuzul exercitat prin vătămarea unor drepturi fundamentale de abuzul exercitat prin producerea unor prejudicii?!

Acest caz de legiferare confuză, cunoscut acum de multă lume, dă nota 4 nivelului actual al învățământului juridic din România. În formularea comunistă a acestei infracțiuni nu lipsea o nuanță capitală: abuzul în serviciu era abuz numai dacă era exercitat „cu bună știință“ (cu rea-intenție, adică!).

Dar pentru că reaua intenție este greu de dovedit, gânditorii din 2005 au ales să-i ajute pe procurori să lenevească și au scos din textul de lege această nuanță esențială. Nu mai trebuia să-și bată capul, procurorul, cu probarea relelor intenții. Las’ că în felul acesta ridicau un prag așezat în calea vătămărilor de drepturi fundamentale prin actele procurorilor. Să ne gândim numai dacă legiferarea aceea era făcută cu rea-intenție. Cât de greu ne-ar fi să o dovedim!!!

Discuția publică de aproape un an despre abuzul în serviciu n-a ajuns, totuși, la maxima ei clarificare: nu definirea acestei infracțiuni ne este nouă necesară ca aerul, ci definirea abuzului de putere (care acum ne lipsește din legislație).

În opinia mea, această dezbatere total ratată vorbește mai puțin despre preocuparea noastră pentru dreptate și mai mult despre degradarea elitelor noastre juridice, iar prin extrapolare, despre declasarea elitelor noastre, în genere și – mai grav – despre căderea în derizoriu a încrederii societății noastre în elitele ei.

Criza culturală în care ne adâncim (fără să mai avem reacții normale din partea intelighenției noastre, câtă a mai scăpat de prăpăd) este, în fapt, izvorul majorității relelor care domnesc azi peste tot în România.

Uitați-vă la noile promoții ale tineretului liberal sau social-democrat: nu știe nimeni ce e stânga, ce e dreapta, unde e stânga, unde e dreapta. Promoții care nu sunt decât produse școlare submediocre ale acestui dezastru cultural actual.

Numărați doctoratele plagiate. Urmăriți (dar cine mai poate?!?) stricarea limbii române, până și în textele publicitare. În cele legislative era deja de mult lipsită de claritatea unei limbi cu adevărat culte.