Pesediștii din Ilfov o cer înapoi pe Gabriela Firea

Pesediștii nu sunt dispuși să renunțe la Gabriela Vrânceanu Firea, care a demisionat vineri din PSD, acuzându-i în continuare pe liberali și cerând…

Pesediștii din Ilfov o cer înapoi pe Gabriela Firea

Pesediștii nu sunt dispuși să renunțe la Gabriela Vrânceanu Firea, care a demisionat vineri din PSD, acuzându-i în continuare pe liberali și cerând…

Pesediștii nu sunt dispuși să renunțe la Gabriela Vrânceanu Firea, acuzându-i în continuare pe liberali și cerând arbitru de la vârful USL.

Organizația PSD Ilfov își declară susținerea față de senatoare, care vineri a renunțat la conducerea organizației și a demisionat din partid, se menționează într-un comunicat transmis presei.

„Organizația PSD Ilfov este în totalitate alături de doamna Gabriela Firea și înțelege perfect gestul său radical de a demisiona. Considerăm că este o mare pierdere și pentru noi, ca organizație județeană, dar și pentru PSD la nivel național și, de asemenea, pentru Uniunea Social Liberală. Sperăm ca o intervenție a co-președinților USL, în urma ședințelor din seara aceasta și de luni, să o determine să revină alături de noi. Doamna Firea nu a făcut altceva decât ce am decis noi, la BPJ al PSD Ilfov, respectându-și astfel cu sfințenie CREZUL pe care ni l-a prezentat în Conferința Națională de anul trecut, din martie, când am ales-o, în unanimitate, președintă a Organizației”, se menționează în comunicat.

Pesediștii mai susțin că gestul Gabrielei Firea nu a fost unul „pripit”, ci rezultatul acumulărilor într-un conflict care trenează de mai multe luni în filiala USL Ilfov și al imposibilității de a influența ca bugetul pe acest an să fie repartizat uniform.

„Avem, așadar, o problemă politică gravă: încălcarea Protocolului USL și una morală: rămânerea fără resurse, ceea ce înseamnă o pedeapsă nemeritată pentru cetățenii pe care îi reprezentăm”, se mai arată în comunicatul PSD Ilfov.

Conform sursei citate, cât timp Gabriela Firea era rugată de colegi „să mai aștepte”, PSD Ilfov a pierdut doi vicepreședinți la Consiliul Județean, dar și bugete semnificative, „aproape jumătate din județul Ilfov”.

Totodată, pesediștii au reluat criticile la adresa PNL pentru colaborarea la nivel local cu democrat-liberalii.

„Este de neacceptat ca, într-o comunitate care a votat masiv cu USL-ul, PNL-ul să instaleze PDL-ul la guvernarea locală și să se dispenseze de PSD, partenerii alături de care a luptat și a câștigat, acum având împreună o răspundere în fața ilfovenilor”, concluzionează aceștia.

De asemenea, aceștia susțin că bugetul pe 2014 va fi repartizat doar „în familia noii majorități” din Ilfov.

Comunicatul este transmis de Biroul Permanent Județean al PSD Ilfov și este semnat de secretarul executiv PSD Ilfov, Petre Iacob (primar Popești Leordeni), președintele executiv PSD Ilfov, Marian Ghenu (primar Berceni), Sebastian Geantă, vicepreședinte PSD Ilfov, fost vicepreședinte CJ Ilfov, înlocuit cu reprezentant PDL, Victor Neagu, președinte PSD Seniori, Coca Codreanu, președinte PSD Femei, și Adrian Bădescu, președinte PSD Tineret.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.