Peste 100 de case şi anexe gospodăreşti din localitatea Slatina Timiş, judeţul Caraş Severin, au fost inundate, sâmbătă seara, în urma unei ploi torenţiale.
Sâmbătă seara, drumul judeţean 608 C a fost blocat, în dreptul localităţii Bucoşniţa, iar pe drumul E 70 s-a circulat pe o singură bandă, pe raza localităţii Sadova Veche. La Bucoşniţa, 40 de case au fost inundate, iar una a căzut peste o maşină.
şi DJ 582, între Slatina Timiş şi Brebu Nou, a fost blocat, precum şi drumul care leagă localităţile Belobresca şi Divici, din cauza copacilor căzuţi de pe versanţi. La Oraviţa, acoperişul Bisericii greco-catolice a luat foc, după un trăsnet.
În municipiul Caransebeş, 15 străzi au fost inundate, iar în satul Golet, aparţinând de comuna Bucoşniţa, 150 de case şi anexe gospodăreşti, beciuri şi curţi.
Zece ciclişti au fost căutaţi în zona Garana – Semenic, însă, ăn cele din urmă, au anunţat că au ajuns într-un sat, fiind în afara oricărui pericol. Alţi doi turişti erau căutaţi însă sâmbătă seara de echipele Salvamont, în zona Cheile Carasului, a precizat şeful Serviciului Salvamont din Consiliul Judeţean Caraş-Severin.
Avertizarea de inundaţii, instituită de hidrologi pentru râurile din vestul ţării, este valabilă până luni, la ora 10:00.
Bazinele hidrografice afectate sunt cele ale râurilor Tisa, Viseu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişuri, Mureş, Bega Veche, Bega, Timiş, Barzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Jiu, Olt, Argeş, Ialomiţa.