Poliţiştii din Londra au efectuat, marţi, raiduri la 16 adrese, unde au fost descoperiti 103 copii români care erau forţaţi să cerşească sau să fure, scrie „The Evening Standard”, în ediţia electronică. Dintre aceştia, 17 au fost puşi imediat sub protecţia poliţiei, iar alţii, printre care un copil de trei ani, au fost duşi la spital. Raidurile fac parte dintr-o operaţiune comună a poliţiei londoneze şi a celei române împotriva traficanţilor de copii. Potrivit poliţiei, 168 de copii români au comis 1.600 de infracţiuni doar în West End.
Sumele obţinute astfel sunt folsite la construcţia palatelor ţigăneşti din Ţăndărei, scrie „The Evening Standard”. Se presupune că fiecare copil aducea, din furturi şi cerşetorie, circa 100.000 de lire sterline pe an.
Raidul dezvăluie scara „şocantă” a traficului de copii din Londra, scrie cotidianul britanic. La cele 16 adrese au fost găsiţi 52 de adulţi, dintre care şase au fost arestaţi. Trei dintre ei sunt suspectaţi de comiterea de brutalităţi şi neglijenţă faţă de copii.
„Aceşti copii sunt exploataţi de interlopi care, în unele cazuri, sunt chiar părinţii lor. Multor părinţi li se spune că pot câştiga bani dacă îşi trimit copilul peste hotare. Interlopii le împrumută bani cu o dobândă foarte mare, astfel încât trebuie să treacă ani până la returnarea banilor. Aceasta duce la creşterea numărului de copii trimişi şi chiar părinţii sunt supuşi sclaviei”, spune inspectorul şef Colin Carswell.
În această vară, presa britanică scria că în Marea Britanie sunt circa 2000 de copii forţaţi să fure. Unii părinţi din Ţăndărei spun că şi-au vândut copiii pentru 20.000 de lire strerline. Acestora le sunt aranjate false vizite la rudele din Marea Britanie, pentru a nu trezi suspiciunea poliţiei, şi li se dau paşapoarte false. Unii dintre ei sunt chiar mutilaţi pentru a înmuia inimile trecătorilor de la care cer bani. Copiii predau, la sfârşitul zilei, toţi banii „câştigaţi” celor care controlează reţeaua.