Pentru că nu au fost găsite la domiciliu, peste 200 de persoane şi-au pierdut banii pe concediu medical, iar peste 600 de medici au încălcat legislaţia când au întocmit aceste certificate – este bilanţ unui control efectuat în mai puţin de o lună.
„În intervalul 17 mai-11 iunie 2006, la nivel naţional au fost efectuate şi finalizate acţiuni de control la 3.866 de medici care au eliberat certificate de concediu medical, identificându-se abateri de la legislaţia în vigoare în cazul a 612 dintre aceştia”, se arată într-un document de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), potrivit realitatea.net.
De asemenea, tot în perioada menţionată, dintr-un total de 1.400 de persoane care au beneficiat de concediu medical, 121 nu au fost găsite la domiciliu. „A fost controlată prezenţa la domiciliu a unui număr de 1.409 beneficiari de concedii medicale, nefiind găsiţi de către echipele de control la adresele din declaraţii 121 dintre aceştia”, se precizează în document.