Dragnea și Tăriceanu, absenți de la Paradă

Parada militară din Capitală de Ziua Naţională a României i-a găsit pe politicieni la fel de dezbinați.

Update: Tăriceanu se află în sediul ALDE, dar nu asistă la paradă; Dragnea nu a fost văzut

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, nu a fost zărit în zona Arcului de Triumf, unde se desfăşoară parada de 1 Decembrie, la fel și Călin Popescu-Tăriceanu.

Iniţial, potrivit unor informaţii neoficiale, Liviu Dragnea, însoţit de ceilalţi lideri ai PSD, urma să meargă pe jos de la sediul central al partidului, aflat pe bulevardul Kiseleff, până la sediul ALDE, aflat în apropierea Arcului de Triumf, unde urmau să se întâlnească cu preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu şi să asiste la paradă din faţa sediului.

Însă Liviu Dragnea nu a mai venit la sediul ALDE, iar Călin Popescu-Tăriceanu nu a ieşit din clădire.

Preşedinţii Camerelor au fost invitaţi să participe la paradă de către preşedintele Iohannis, însă au decis să nu dea curs invitaţiei făcute de şeful statului. De la paradă a lipsit de asemenea fostul președinte Ion Iliescu.

Dragnea și Tăriceanu au participat doar la ceremonia militară și religioasă, cu depuneri de coroane care a avut loc, vineri dimineața, la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I, la eveniment fiind prezent și ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Hans Klemm.

În tribuna oficială la Parada de la Arcul de Triumf s-au aflat unul lângă altul președintele Klaus Iohannis și premierul Mihai Tudose. Alături au fost foștii președinți Emil Constantinescu și Traian Băsescu, ministrul Apărării, Mihai Fifor, ministrul de Interne, Carmen Dan, vicepremierul Marcel Ciolacu, presedintele CCR, Valer Dorneanu. Au mai fost văzuți la paradă șefa DNA, Laura Codruta Kovesi, procurorul general Augustin Lazar, fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, precum și alți oficiali.

La finalul paradei de 1 Decembrie, preşedintele Klaus Iohannis s-a dus către mulţime, a salutat nişte participanţi la paradă şi a vorbit cu ei. El a discutat timp de câteva clipe şi cu premierul Mihai Tudose şi cu miniştrii prezenţi.

Mai mulţi simpatizanţi PSD au ajuns, vineri dimineaţă, cu autocarele în Capitală, din diferite judeţe din ţară, oamenii declarând că au venit pentru a participa la parada de Ziua Naţională şi că s-au organizat singuri.

Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României a început la ora 11.00,  în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti, cu intonarea  Imnului Naţional al României, în semn de salut și s-a încheiat după două ore.

Aproximativ 3.500 de militari şi specialişti din MApN, MAI şi SRI, cu peste 350 de mijloace tehnice, dintre care circa 50 de aeronave, şi militari din mai multe ţări aliate sau partenere  au participat de 1 decembrie, la parada militară de Ziua Naţională a României, conform Ministerului Apărării.

Update: Defilarea structurilor din compunerea Statului Major al Apărării a fost deschisă de generalul de flotilă aeriană Vasile TOADER, locţiitor al şefului Statului Major al Apărării pentru operaţii şi instrucţie, veteran al teatrului de operaţii Afganistan.

Pe sub Arcul de Triumf au mai trecut:

*        steagurile de identificare ale unităţilor participante la misiunile din teatrele
de operaţii.
*        Forţele pentru operaţii speciale, componenta armatei destinată să execute cu mare precizie operaţii speciale independente sau în sprijinul forţelor convenţionale.
*        Drapelul de Luptă al Brigăzii de Informaţii Militare “Mareşal Alexandru Averescu”.
*        Şi în acest an, defilează un detaşament format din militari răniţi în teatrele de operaţii din Balcanii de Vest, Irak şi Afganistan.

– detaşamentul Comandamentului Multinaţional de Divizie Sud-Est, format din militari români şi străini. Comandament NATO pentru care România şi-a asumat rolul de stat-gazdă şi naţiune-cadru.

– Comandamentul Multinaţional de Divizie Sud-Est participă cu reprezentanţi ai naţiunilor aliate: Albania, Bulgaria, Canada, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Polonia, România, Slovacia, Spania, Turcia, Marea Britanie şi Statele Unite ale
Americii.

Update: Defilarea terestră debutează cu trei detaşamente care amintesc de tradiţiile militare ale poporului român.

Drapelele de epocă. Purtate de tinerii militari ai Brigăzii 30 Gardă “Mihai Viteazul”, sub comanda locotenentului Daniel Pîslariu.

Detaşamentului drapelelor de epocă îi urmează detaşamentul militarilor care poartă uniformele Primului Război Mondial.

Sub comanda locotenentului Răzvan Cătană, 18 militari ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, defilează în uniforma specifică Armatei României din Primul Război Mondial.

Update: Au defilat   în continuare detaşamentul italian de gardă, comandat de căpitanul Luigi IENCO. Militarii italieni provin din Regimentul 1 “Granatieri di Sardegna”, descendent al “Reggimento delle Guardie”, înfiinţat la 18 aprilie 1659. În ultimii ani, regimentul a participat la operaţii de menţinere a păcii în  Somalia, Bosnia Herţegovina, Albania, în Liban şi Kosovo.

Participă în premieră la parada militară naţională un detaşament al Forţelor Armate Portugheze, comandat de căpitanul João Petro Santos MARTINS. Purtătorului Drapelului Naţional al Portugaliei îi urmează trei militari reprezentând cele trei categorii de forte armate: Forţele Terestre, Forţele Aeriene şi Forţele Navale.

Este deja o tradiţie ca militarii Gărzii de Onoare a Republicii Moldova să defileze alături de militarii români de Ziua Naţională a României. În fruntea formaţiei se află Comandantul Gărzii de Onoare, locotenentul-major Vitalie JOSAN. Drapelul de Stat al Republicii Moldova este purtat de plutonierul Valeriu BĂŢ, iar Drapelul Armatei Naţionale, de sergentul Nicolae MORARI.

Purtând cu demnitate Drapelul Republicii Moldova, militarii Gărzii de Onoare sunt primii care întâmpină oficiali străini, în cadrul evenimentelor şi ceremoniilor oficiale de stat. Ei reprezintă cartea de vizită a Republicii Moldova şi a Armatei Naţionale.

Pentru a doua oară, participă la parada militară naţională reprezentanţii armatei Slovaciei. Aceştia sunt comandaţi de maiorul Ján POLÁK şi aparţin Gărzii de Onoare, unitate care desfăşoară ceremonii de protocol la nivelul guvernului şi al Parlamentului Republicii Slovacia.

Garda de onoare executa misiuni la solicitările guvernului slovac şi ale administraţiei locale, cu ocazia ceremoniilor aniversare şi evenimentelor importante de natură socială, politică sau religioasă. Această structură asigură gărzi de onoare pe timpul vizitelor oficiale ale reprezentanţilor guvernelor altor state, pentru membrii de rang înalt ai Parlamentului Republicii Slovacia, pentru reprezentanţii Uniunii Europene, ai NATO şi ai Forţelor Armate din Republica Slovacă.

Defilarea detaşamentelor reprezentând armatele străine continuă cu militarii Republicii Turcia comandaţi de locotenentul Burak YILMAZ. Militarii turci fac parte din Corpul 3, element de bază al Corpului NATO de Reacţie Rapidă Turcia, înfiinţat în anul 1911 şi dislocat în Istanbul din anul 1973.

Misiunea Corpului de Reacţie Rapidă este similară celorlalte comandamente cu grad gradual de operativitate din cadrul Structurii de Forţe a NATO, fiind la dispoziţia NATO pentru a se disloca în zone de operaţii desemnate de Comandantul Suprem al Forţelor Aliate din Europa.

Defilează în continuare detaşamentul militar ucrainean, condus de locotenent-colonelul Ivan CHAYKIN. Drapelul de stat al Ucrainei este purtat de cei mai buni cadeţi din cadrul Academiei Militare Odessa, cu experienţă de luptă în cadrul operaţiilor de protecţie a integrităţii teritoriale a Ucrainei.

Academia Militară Odessa este unica instituţie de învătăţământ superior militar ce asigură pregătirea şi instruirea viitorilor ofiţeri din trupele aeropurtate, infanterie navală, cercetare militară şi forţe speciale, specialişti în logistică şi armament rachete şi artilerie.

Şi în acest an participă la parada militară naţională un detaşament al armatei Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, comandat de plutonierul Jonathan Andrew LEE.

Vă prezintă onorul militari din cadrul Corpului de tobe al Orchestrei Marinei Regale, înfiinţat la 1664, unitate specializată, de asemenea, în acordarea asistenţei medicale, în executarea de transporturi şi în acţiuni de decontaminare chimică, biologică, radiologică şi nucleară.

Reprezentanţii Armatei Statelor Unite ale Americii participă la parada militară naţională cu două detaşamente.
Primul detaşament, comandat de căpitanul John SHELSON, este format din militari ai Batalionului 1 din Regimentul 18 Infanterie, “Vanguards”, batalion de infanterie mecanizată, înfiinţat la 1861. În România sunt dislocaţi peste 250 de militari din cadrul batalionului “Vanguards” care se instruiesc în comun cu militarii români pentru sporirea nivelului de interoperabilitate dintre cele două armate.

Batalionul este parte a rotaţiei a doua a brigăzii blindate, dislocată în Europa în cadrul Operaţiei NATO “Atlantic Resolve”. Rotaţiile asigură prezenţa americană continuă în Europa care are ca scop împiedicarea oricărei agresiuni împotriva aliaţilor NATO.

Al doilea detaşament al Armatei Statelor Unite ale Americii, comandat de plutonierul Benjamin ZEIGLER, este compus din militari ai Batalionului 2 Puşcaşi Marini, batalion de infanterie al Corpului de Marină al Statelor Unite cu sediul în Baza Lejeune, Carolina de Nord.

Din 1990 până în prezent, Batalionul 2 Puşcaşi Marini a executat misiuni în cadrul operaţiilor terestre şi navale din întreaga lume, inclusiv în Golful Persic, Haiti, Kosovo, Yemen, Irak şi Afganistan. În ultimii ani, batalionul a cooperat cu naţiuni partenere din întreaga lume, cu Japonia, Korea, Filipine, Thailanda, Malaezia, Georgia, Grecia, Spania, Italia, Norvegia, Suedia şi România.

Blocul de paradă al Forţelor Terestre Române este comandat de generalul de brigadă Dorin BLAIU, comandantul Componentei Operaţionale Terestre şi locţiitor al şefului Statului Major al Forţelor Terestre, veteran al teatrelor de operaţii din Irak şi Afganistan.
După anul 1990, Forţele Terestre Române au executat misiuni pe trei continenete, angajând aproximativ 40.000 de militari.

În anul 2017, Forţele Terestre Române au participat la peste 350 de exerciţii naţionale, multinaţionale în ţară şi în străinătate, exerciţiul cel mai important fiind „SABER GUARDIAN-17”, la care peste 8.000 de militari români s-au instruit alături de militari din 22 ţări aliate şi partenere.

Primul detaşament al forţelor Terestre Române este format din militari ai Brigăzii 1 Mecanizată „Argedava”, în frunte cu colonelul Marian BOTEA, comandantul Brigăzii, veteran al teatrului de operaţii Afganistan.
Structurile brigăzii au participat la toate operaţiile militare desfăşurate de Armata României după cel de-Al Doilea Război Mondial în diferite zone de conflict (Angola, Albania, Kosovo, Bosnia, Irak şi Afganistan).

Defilează și militarii Batalionului 2 Infanterie “Călugăreni”, condus de locotenent-colonelul Costel PĂSTAE, veteran al teatrelor de operaţii din Kosovo, Irak şi Afganistan.
Unitatea a îndeplinit, până în prezent, misiuni în 6 teatre de operaţii, pe 3 continente, cu participarea a peste 3000 de militari. Ultima misiune a fost în anul 2016, RESOLUTE SUPPORT, din teatrul de operaţii Afganistan.

Defilează, de asemenea, detaşamentul Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, din cadrul Brigăzii Multinationale de  Sud-Est, comandat de locotenent-colonelul Mitel JILAVU, veteran al teatrele de operaţii din Afganistan şi Irak.

“Scorpionii Roşii”, aşa cum sunt cunoscuţi militarii Batalionului 26, au deschis, în 2002, seria participării batalioanelor româneşti în teatrul de operaţii din Afganistan. Aceştia au executat 13 misiuni în afara statului român, în Angola, Albania, Kosovo, Irak şi Afganistan.

Intră în Piaţa Arcului de Triumf și detaşamentul de cercetaşi militari al Batalionului 32 Cercetare Supraveghere „Mircea”, comandat de locotenent-colonelul Cezar CUCOŞ, ofiţer paraşutist, cu 4 misiuni executate în teatrele de operaţii din Irak şi Afganistan.

Drapelul de Luptă al Batalionului 32 poartă decoraţiile ce răsplătesc meritele acestei structuri dobândite de-a lungul istoriei sale, inclusiv prin angajarea sa în recentele teatrele de operaţii din Irak, Kosovo şi Afganistan.

Următorul bloc de paradă este al detaşamentului de paraşutişti din Batalionul 495 Infanterie „Căpitan Ştefan Şoverth”. Detaşamentul este comandat de locotenent-colonelul Cornel TONEA -BĂLAN, ofiţer participant la trei misiuni internaţionale în Kosovo, Irak si Afganistan.

Militarii batalionului au executat cu succes misiuni de luptă în Irak şi Afganistan şi au participat la numeroase exerciţii militare naţionale şi internaţionale. Sunt brevetaţi ca paraşutişti militari şi scafandri de luptă şi au specializări în instrucţie alpină, supravieţuire, pregătire sanitară, cercetare şi geniu.

Parada continuă cu defilarea militarilor din detaşamentul Batalionului 33 Vânători de Munte “POSADA” comandat de locotenent-colonelul Antonio-Daniel ALEXE.
Cu o istorie de 48 de ani, Batalionul 33 Vânători de Munte a participat, începând cu anul 2005, la 5 misiuni în teatrele de operaţii din Irak şi Afganistan.

Defilează, în continuare, poliţiştii militari, comandaţi de locotenent-colonelul Cornel VĂDUVA, comandantul Batalionului 265 Poliţie Militară „Tudor Vladimirescu”, veteran al teatrului de operaţii Afganistan.
Structurile de Poliţie Militară sprijină manevra şi mobilitatea unităţilor şi marilor unităţi şi asigură securitatea unor zone importante. În decursul celor aproape 28 de ani de existenţă, Batalionul 265 Poliţie Militară „Tudor Vladimirescu” a participat cu subunităţi de nivel pluton sau companie şi cu personal de stat major la toate misiunile externe majore în care a fost angrenată Armata României: Angola, Somalia, Kuweit, Albania, Kosovo, Bosnia şi Herţegovina, Irak şi Afganistan.

Update: Republica Elenă participă la parada militară naţională cu un detaşament reprezentativ compus din ofiţeri ai Forţelor Navale, Aeriene şi Terestre, comandat de locotenentul Georgios VAITSIS.
Ofiţerii sunt absolvenţi ai Academiilor Militare Navale, Aeriene şi Terestre din Grecia şi provin de la unităţi de luptă ale Forţelor Militare Elene.

Update: Militarii din detaşamentul canadian, comandat de maiorul Christian ROSCIUS, fac parte din forţele canadiene dislocate la Baza aeriană “Mihail Kogălniceanu” de la Constanţa participante la misiunea de Poliţie Aeriană. În prezent, 135 de militari canadieni şi 4 avioane de vânătoare CF-18 Hornet ale Aviaţiei Regale Canadiene execută în ţara noastră misiuni de poliţie aeriană întărită sub comandă NATO, în cadrul operaţiunii REASSURANCE.

Update: Se execută 21 de salve de tun de către bateria de artilerie a Brigăzii 30 Gardă ,,Mihai Viteazul” 

21 de salve de tun au fost trase în momentul intonării imnului României, tradiția reprezentând o formă de omagiere a unor evenimente istorice sau personalităţi.

Salutul cu 21 de salve de tun este acordat în onoarea Zilei Naţionale, a Imnului sau Drapelului naţional, în onoarea unui suveran sau a unui şef de stat străin.

Bateria «Salve» a Brigăzii 30 Gardă ,,Mihai Viteazul”, comandată de locotenentul Constantin Adrian Vezure, absolvent al Academiei Forţelor Terestre ,,Nicolae Bălcescu ”, promoţia 2012 – ,,Basarab 500”, a executat salvele cu tunurile din dotare.

Tunurile de calibrul 76 mm, model 1942, folosesc muniţie de manevră, câte o lovitură la fiecare 10 secunde.

Update: Președintele Kalus Iohannis a depus o coroană de flori la Arcul de Triumf.

Defilarea de 1 Decembrie a început la Arcul de Triumf, la tribuna oficială aflându-se președintele Klaus Iohannis și premierul Mihai Tudose, dar în absența președinților Camerei Deputaților și Senatului, Liviu Dragnea, respectiv Călin Popescu-Tăriceanu.

Parada militară este condusă de către generalul-locotenent Adrian Tonea, locțiitorul șefului Statului Major.

Alătiri de președinte și de premier, la tribuna oficială se află foștii șefi ai statului Emil Constantinescu și Traian Băsescu, președintele Curții Constituționale, Valer Dorneanu, ministrul Apărării, Mihai Fifor, ministrul de Interne, Carmen Dan, ș.a.

Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu se află în fața sediului central al ALDE, aflat în imediata vecinătate a Arcului de Triumf.

Cei peste 300 de militari străini sunt din Bulgaria, Canada, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Republica Moldova, Slovacia, SUA, Turcia şi Ucraina, anunţă Ministerul Apărării Naţionale într-un comunicat.

Începând cu ora 8.00 a avut loc, de asemenea, o ceremonie militară şi religioasă de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I.

Totodată, reprezentanţi ai Armatei României  particip=, la solicitarea şi cu sprijinul autorităţilor locale, la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea de ceremonii militare şi religioase de depunere de coroane de flori, întâlniri cu militari veterani şi veterani de război, defilări şi expoziţii de tehnică militară de luptă şi armament, în unele garnizoane în care sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare.

Cu ocazia Zilei Naţionale, Drapelul naţional este arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz.

Militarii aflaţi în misiune în teatrele de operaţii desfăşoară ceremonii militare şi activităţi specifice cu ocazia Zilei Naţionale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

17 Comentarii

  1. LA MULTI ANI DE ZIUA NOASTRA, POPOR ASUPRIT SI UMILIT DE STRAINI !

    https://www.google.ro/url?q=https://m.youtube.com/watch%3Fv%3DZ92UPou4pJ4&sa=U&ved=0ahUKEwjj7Yq-l-jXAhWNGuwKHWJ-A4gQtwIIDjAB&usg=AOvVaw3WHuISlonqTx2Le4-Ycuqv

    „Urare”
    De Anton Pann:

    Sa fie de bine la mic si la mare
    la toti cati se afla la asta adunare.
    Uram sanatate la toti totdeauna
    dragoste intreaga si inima buna (bis)
    Cine ce doreste sa il daruiasca
    far’de-ntarziere pronia cereasca.
    Multi ani sa traiasca toti cati sunt in casa
    si se ospateaza la aceasta masa;
    Multi ani sa traiasca toti cati sunt in casa
    Multi ani sa traiasca.

    • asuprit si umilit si de romani,
      Iaca defileaza militarii care traiesc pe spinarea poporului,popor lasat la indemana hotilor si vanzatorilor de neam si tara,strainilor.Unde respectati bai militarii lui peste juramantul fata de neam si tara?Pare-se ca voi ati jurat politicienilor si strainilor nu poporului care munceste si va tine in carca sa iesiti la 45 de ani la pensie grasa

    • Basca ca acum 100 de ani germanii luptau împotriva romanilor iar noi acum avem președinte un neamț. Hahaha. asta e bășcălia bascaliilor. Cum sărbătorim ? Doar uitându-ne la parada cum defilează?! Sa sărbătorim ca tot timpul doar mascați și percheziții, ca romanii sunt cei mai interceptati oameni de pe planeta? Nici in UE ȘI AMERICA nu sunt atâtea interceptări ca în tara lui papura? Sa sărbătorim ca toți banii din buget sunt băgați în mizeriile de instituții corupte care au distrus si adus doar deservicii Romaniei DNA DIICOT PARCHETE SRI ICCJ interceptări pușcării? În loc sa fie investiți cu cap în spitale, tehnica în spitale , autostrăzi,agricultura, fabrici? Suntem slabi tare din toate punctele de vedere și asta doar din cauza noastră a romanilor. Noi nu avem în momentul de fata de ce sărbători, nici de 1 decembrie, nici de centenar în afara de faptul ca am tradat pe cei care au murit acum 100 de ani și ca România este distrusă sclavagita și vanduta. în aceasta tara nu exista democrație, nu exista drepturi și libertăți, nu exista nimic bun.

  2. La Multi Ani tuturor romanilor, oriunde va aflati !.

  3. Popor asuprit si umilit si de romani
    Iaca defileaza militarii care traiesc pe spinarea poporului,popor lasat la indemana hotilor si vanzatorilor de neam si tara,strainilor.Unde respectati bai militarii lui peste juramantul fata de neam si tara?Pare-se ca voi ati jurat politicienilor si strainilor nu poporului care munceste si va tine in carca sa iesiti la 45 de ani la pensie grasa.
    De ziua nationala va transmit un ,,calduros”huuuuooooooo lipitorilor!

    • ”Popor asuprit și uminlit și de români”? Ăștia nu sunt români bre, ci doar vorbitori de limbă română. Dacă ar avea ceva românesc în suflet nu și-ar obidi confrații…

  4. Dragnea NU a avuut Curajul sa apara AZI la Parada de Ziua Nationala a Romaniei!
    Cat si unde o sa te mai ascunzi, penalule?!
    La Jilava, acolo e locul tau!
    Succes DNA!

    • Mda, Dragnea și Tăriceanu nu au participat la PARODIE… Ce trist!

  5. „Demitere BOMBĂ la Ministerul Educaţiei!
    Premierul Tudose l-a DAT AFARĂ după ce a fost inculpat de DNA într-un dosar celebru.

    Demitere de ultim moment la Ministerul Educaţiei! Gabriel Liviu Ispas a fost eliberat din funcția de Secretar de stat la Ministerul Educației Naționale, printr-o Decizie a premierului Mihai Tudose.
    Decizia a fost publicată miercuri seară în Monitorul Oficial.
    Decizia premierului vine după ce, pe 2 noiembrie, Gabriel Liviu Ispas a anunțat că este cercetat de Direcția Națională Anticorupție (DNA), având calitatea de suspect în dosarul „Cutezătorii”, scrie AGERPRES.”

    Bravo Tudose, cand le Ceri DEMISIA lui Dragnea si Tariceanu?!
    Cotidianul, va rog frumos sa dati postarea!

  6. Asta nu e bine si normal!
    Cei doi trebuia sa fie prezenti dar atita timp cind in Romania conduc fortele tortionare aceleasi de dinainte de 1989 care dupa 1989 au capatat puteri absolute este trist si revoltator!
    Dar „desteapta-te romane” este actuala si necesara!

  7. or fi citit invitatia de anul trecut… intrebarea e: cum poti sta in apropierea unuia care, prin ceea ce face, pericliteaza existenta statului roman?

  8. Astia-s morti de frica sa se mai arate pe strazile Bucuestiului ! Care romani Dragnea si Tariceanu ? Dragnea s-a declarat cuman , iar Tariceanu este jumatate grec ! Dumnezeu stie ce-o fi jumatatea cealalta ! Ca noi nu stim ! Si nici el , cred ! A propos de ce zicea un roman mandru si suveran mai sus , ca avem un presedinte de nationalitate germana !

  9. Tradatori de tara, Daddy&Tarry si udmr-isti nu au participat la festivitatile organizate de Ziua Nationala a Romaniei! Uni vor sa ne faca gubernie a lu’davai ceas iar ceialaltzi sa alipeasca Transilvania la Ungaria!

  10. Votatii. Astia ne reprezinta. Am prieteni, profesori, care m-au rugat sa nu le mai trimit glume cu tenta politica.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.