Regal de dans la Sala Sporturilor din Târgu-Mureş. 900 de perechi din 22 de ţări europene au încântat publicul extrem de numeros, pe ritmuri de vals, tango, rumba sau passo-doble. Târgu-Mureş este zilele acestea gazda Cupei Europene şi a Campionatului Naţional de Dans sportiv 2011.
Printre concurenţii aspiranţi la Cupa Europeană se află şi multiplul campion european şi mondial, Rareş Cojoc. El şi partenera lui au ridicat sala în picioare la fiecare apariţie.
„Ne propunem în primul rând să dansăm cât mai bine, să oferim publicului un spectacol cât mai frumos, după care rezultatul va fi efectul acestui fapt, de fapt”, a declarat Raul Cojoc, multiplu campion la dans.
„Vrem să dansăm cât de bine putem şi, bineînţeles, să facem publicul să ne placă, să îi placă cum dansăm. Dar asta o va hotărî juriul”, a precizat dansatoarea Katarzyna Kapral.
„E o deosebită satisfacţie că putem organiza la acest nivel un concurs, federaţia internaţională ne-a aprobat acest concurs datorită dezvoltării dansului sportiv la noi în ţară şi a promovării pe plan extern”, a declarat preşedintele FRDS, Vasile Gliga.
Concursul continua astăzi cu finalele Campionatului Naţional de Dans Sportiv 2011.