Peste 900 de zboruri anulate

Compania aeriană germană Lufthansa, cel mai mare transportator aerian din Europa, a anulat joi peste 900 de zboruri în cea de a doua zi de grevă a piloților săi, care au avertizat deja că protestul va continua și vineri, informează AFP, citată de Agerpres.

După ce miercuri au fost anulate 876 de zboruri, alte 912 de zboruri, dintre care 82 pe distanțe lungi, nu vor putea fi asigurate joi, ceea ce va afecta aproximativ 115.000 de pasageri cu plecarea sau sosirea în Germania, a informat Lufthansa.

Compania aeriană germană va opera doar 2.100 din cele aproximativ 3.000 de zboruri programate pentru ziua de joi, un număr aproximativ similar cu cel din prima zi de grevă.

Pe de altă parte, sindicatul Vereinigung Cockpit (VC) care îi reprezintă pe piloții de la Lufthansa a anunțat că greva piloților se va prelungi cu încă 24 de ore până vineri, când vor fi afectate doar zborurile pe distanțe scurte cu plecare din Germania.

Vereinigung Cockpit a decis să intre în grevă în urma eșecului negocierilor cu managementul pentru un nou contract colectiv de muncă pentru cei 5.400 de piloți și copiloți. Sindicatul solicită o majorare salarială medie de 3,7% pe an, în timp ce echipa managerială oferă o majorare de 2,5%, care, în opinia sindicatului, este egală cu o înghețare a salariului.

Celelalte companii din cadrul grupului Lufthansa, respectiv Eurowings, Germanwings, Swiss, Austrian Airlines, Air Dolomiti și Brussels Airlines nu sunt afectate de greva piloților de la firma mamă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.