Peste o mie de scandalagii amendați

Poliţiştii au amendat într-o zi peste o mie de persoane pentru scandal şi au aplicat 4.500 de sancţiuni pentru nereguli la regimul rutier, lăsând fără permis peste 250 de şoferi, într-o acţiune derulată în toată ţara, informează un comunicat al Poliţiei Române, dat duminică publicității.

În activităţile derulate în sistem integrat, pentru prevenirea şi combaterea comiterii faptelor cu violenţă în mediul stradal, a furturilor din patrimoniul public şi privat, precum şi depistarea şi tragerea la răspundere a celor ce încalcă legea au fost angrenaţi peste 5.000 de poliţişti (2.390 de poliţişti de ordine publică, 774 de la Rutieră, 1.019 ofiţeri de investigaţii criminale, 158 de investigarea fraudelor, pe lângă alte 785 de forţe). Astfel, au fost constatate 246 de infracţiuni.

Dintre cei 261 de suspecţi de infracţiuni prinşi, 28 au fost reţinuţi sau arestaţi. Totodată, au fost depistate 15 persoane date în urmărire naţională.

Oamenii legii au intervenit în 588 de situaţii pentru aplanarea stărilor conflictuale.

1.054 de persoane au fost amendate de poliţişti pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice, 283 pentru activităţi comerciale ilicite, 4.514 pentru nereguli la regimul rutier, iar 3.590 pentru alte contravenţii.

Totodată, în urma controalelor în trafic, poliţiştii de la Rutieră au reţinut 257 de permise de conducere şi 124 de certificate de înmatriculare.

Pe şoselele din ţară, poliţiştii rutieri au depistat 43 de şoferi sub influenţa băuturilor alcoolice şi 867 care au depăşit limita legală de viteză.

Valoarea celor 9.441 de sancţiuni contravenţionale aplicate se ridică la 961.022 de lei, iar a bunurilor confiscate la 189.439 lei.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.