Petre Roman, la Parchetul General

Fostul premier Petre Roman s-a prezentat marți la Parchetul General în dosarul Mineriadei, în care este acuzat de infracțiuni contra umanității.

Update: Petre Roman a declarat marţi, la ieşirea de la Parchet, că a menţinut în faţa procurorilor militari declaraţia dată anterior în dosarul Mineriadei, iar tot ce are de spus despre evenimentele din 13-15 iunie 1990 se regăseşte în acea declaraţie şi nu mai are nimic de adăugat.

Întrebat cine se face vinovat de ce s-a întâmplat în 13-15 iunie 1990, Petre Roman a spus: „Toate acestea se află în declaraţia dată anterior, nu am nimic de adăugat”.

Roman nu a făcut declarații la intrarea în sediul Parchetului.

Procurorii militari au anunţat în luna decembrie a anului trecut punerea în mişcare a acţiunii penale în dosarul Mineriadei împotriva lui Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Miron Cozma şi Adrian Sârbu.

Anchetatorii susțin că, în perioada 11 — 15 iunie 1990, inculpații din acest dosar au decis, organizat și coordonat „un atac generalizat și sistematic”, lansat împotriva unei populații civile, respectiv împotriva manifestanților din Piața Universității din București, precum și a populației Capitalei, atac în care au implicat participarea forțelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și a unui număr de peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării.

Luni, la Parchetul General s-a prezentat și Ion Iliescu, avocatul fostului preşedinte spunând că acesta nu a dat declaraţii în dosarul Mineriadei, ci a luat la cunoştinţă că are o nouă calitate în dosar.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.