De ce nu se văd miliardele investite în România? Pentru că le dăm altora.
Acum 10 ani, în 2014, guvernul PSD-PNL, condus de Victor Ponta, lansa un program ambițios de dotare a companiilor românești cu trenuri electrice și locomotive noi, la alți zece ani după ultimele rame (cu motorizare Diesel, însă) cumpărate pentru calea ferată. Primul ministru a mers la Craiova, împreună cu ministrul transporturilor, Dan Șova, de unde s-a urcat în prima cursă a primei rame electrice feroviare românești, numită Hyperion. La debarcarea în București, Ponta s-a declarat încântat de calitatea trenului craiovean și a anunțat că România va produce rame electrice pentru compania sa națională, CFR Călători.
Simptomatic pentru puterea noastră de a duce un proiect până la capăt, au trecut de atunci 10 ani, nimeni nu a urmărit proiectul respectiv. Dar, în schimb, s-a înființat o nouă agenție, numită pompos „de reformă feroviară”, cu scopul de a împărți subvenția către companiile feroviare care transportă pasageri, dar și de a cumpăra material rulant pentru acestea. Rezultatul: în ultimele 7 luni, România a luat două miliarde de euro din banii europeni alocați țării noastre și i-a donat Poloniei. Sigur, nu direct și nici gratis, ci prin contracte și ca plată a unor trenuri și locomotive.
Ministerul Transporturilor a semnat, în ultimele șase luni din 2023 și în ianuarie 2024, contracte pentru livrarea unor trenuri în valoare de 9,9 miliarde de lei. 2 miliarde de euro pentru 119 rame electrice plus 16 locomotive electrice(. ). Practic, România va cumpăra, cu bani europeni, 82 de trenuri electrice de la firma poloneză PESA , 37 de trenuri electrice de la compania franceză ALSTOM și încă 16 locomotive electrice de la aceiași francezi. Au fost și încă sunt multe controverse legate de modul în care au fost organizate licitațiile pentru atribuirea acestor contracte, au fost și contestări în instanță a respectivelor atribuiri. Până la urmă, chiar dacă contractele atribuite PESA și ALSTOM sunt controversate și realizate la un preț destul de ridicat, România va avea, ca niciodată, 119 trenuri electrice moderne de pasageri, care vor schimba în mod radical transportul feroviar de călători din această țară.
Citiți analiza integral AICI
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Bă, Peiule, Editat
„…trenuri electrice moderne de pasageri, care vor schimba în mod radical transportul feroviar de călători din această țară”?
HAHAHAHAHA! Te pi$$i pe ele trenuri ielektrice, cîn’ constați că acum viteza pe liniile-de-cale-ferată NOU-EXECUTATE este de 40 de km/h, și și la viteza asta vagoanele trepidează și se clatină de-te-sparii, „cu armata făcută”-fiind! Nici pe vremea juvetelui tău Ceașkă nu era așa de rău, se mergea cu 50-55 km/h și vagoanele alea primitive rulau lin inclusiv pe liniile din pantele de munte.
https://www.youtube.com/watch?v=DyjPdNFEZC0&list=PLC460830FB5EAB9D4&index=8
Dobitocule! Stat eșuat! Bani ioropeniși aruncați degeaba de CheFeReu’ vostru miticesk corupt. Maimuțoilor……[RromBurak]