Petrom a încheiat un acord comercial de livrare gaze cu societatea de stat Energocom din Republica Moldova care va începe din 2027 și va dura trei ani, anunță ministerul Energiei condus de Sebastian Burduja.
Este vorba despre gaze ce vor fi extrase din 2027 din Marea Neagră – perimetrul Neptun Deep . Nu știm cantitățile, dar este de presupus că acestea nu vor fi prea mari. Rep. Moldova are un necesar anual de 1,5 miliarde metri cubi, iar rezervele Neptun Deep sunt estimate la 100 miliarde metri cubi. Acesta este al doilea acord încheiat de Petrom pentru gazele Mării Negre, după cel cu nemții de la Uniper. Romgaz încă nu are niciun acord încheiat.
„Resursele din Marea Neagră sunt un avantaj strategic pentru noi și o responsabilitate față de vecinii și frații noștri. Am spus mereu că Neptun Deep este despre solidaritate, despre viitorul energetic comun al regiunii. Semnarea acestui contract demonstrează că România nu doar promite, ci livrează – resurse, siguranță și încredere.……….Menționăm și faptul că, din perspectiva volumului contractat, vorbim despre o cantitate mai mică de 1% din totalul rezervelor minime confirmate în perimetrul Neptun Deep. Păstrăm suficient spațiu pentru utilizarea gazului românesc în România, în sectorul energetic și pentru renașterea industriei românești, fiind în același timp gata să îi sprijinim pe frații noștri de peste Prut pentru a elimina orice dependență față de resursele energetice de la Est”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei.
Zăcământul Neptun Deep va începe producția din 2027. Aceasta va fi împărțită în mod egal de Petrom și Romgaz. Statul Român, prin Rezervele Statului, are drept de preepmțiune la achiziția acestui gaz.
OMV le v-a vinde Republicii Moldova și statul român le v-a plăti, așa-i corect spus
Va vinde pe gratis !
Chestia cu Petrom este aceeasi minciuna ca si Dacia marca romaneasca cand este toata ziua Renault. Daca pleaca Renault la Mioveni se vor fabrica Lastun cel mult.
Bai Burduja, gazele din Neptun deep vor merge la unguri, austrieci si slovaci, intrucit UE interzice gaze din Rusia, chiar prin mana a treia..din 2027.
Mai bine le da Maiei de pomana, ce sa le mai vanda?
– de ce Petrom și nu OMV
– nu înțeleg absconsul
.. pentru ca sunt parteneri in exploatare, alturi si de Romgaz..PS Petrom e OMV mai mult de jumate..
Bine ca va vinde si nu le va da gratis. Dar cine mai stie?
Cate-un pic, pic, pic, pana n-o mai ramanea nimic.
Petrom nu va vinde gaze , le va da pe gratis Repubicii Moldova.
Nu-i asa, Maia Sandu este ,,pro europeana”
Nu ar fi bine sǎ-l folosim ca sǎ redeschidem combinatele de îngrǎșǎminte agricole și sǎ nu-i mai forțǎm pe țǎrani sǎ-și vândǎ pǎmânturile la globaliști? Rǎspuns: nu ar fi bine, fiindcǎ Rothschild așa a poruncit.
PETROM/LUKOIL/ROMPETROL adica GAZPROM…..politicienii au vandut la GRU toate resursele
Atentie, nu Petrom, ci OMV-Petrom! Este o foarte mare diferenta 😢
Plateste Macronm gazul Moldovei sau le dam gratis,conform obiceiului si ordinelor?
Le plătește cineva ,deoarece contractul e cu OMV PETROM nu cu Romgaz.