Piramida – SF politic

Piramida. Ce este o piramidă? Păi este o lucrare secretă. Liberalii știu asta la fel cum știu și socialiștii, mai știu și alții, nu sunt ei mai așa și pe dincolo. Liberalii și socialiștii, se duc, pe rând, la piramide, fără să știe lumea. Lumea nu știe, nu are habar, asta e. Eu mă duc la piramide și stau acolo în soare până mă apucă nebuneala. Îi văd pe liberali. Îi văd pe socialiști. Îi văd și pe republicani. Îi văd și pe democrați.

Vin și conservatorii să se închine la piramide, păi, da, toți politicienii de pe lumea asta se închină la piramide. Eu i-am văzut cu ochii mei pe toți, unul nu se poate jura pe ce are mai sfânt că n-a fost acolo. Au fost cu toții. Au venit cu autocarul. Au venit călare pe cămile. S-au așezat în fața piramidelor și s-au închinat, pe rând, fără să se certe. Dar chiar nu s-au certat niciodată. Ce curios, mi-am spus. Se închină, acolo în nisipul fierbinte.

Nu vorbește nici unul, toți au gura pecetluită. Am încercat să aflu mai multe despre această ciudată poveste dar n-am reușit. M-am vânturat prin multe biblioteci, prin lume. Nimic. Dar chiar nimic. Am stat de vorbă cu Google. Nimic. Așa că mi-am cumpărat bilet de la o agenție de turism. M-am dus la piramide, acolo, la piramida din centru, am uitat cum se numește piramida din centru. Stau acolo și mă zgâiesc. Politicienii din întreaga lume vin acolo și se închină pur și simplu. Nici nu mai știu de câți ani mă duc la piramida aia să văd cum se închină politicienii la pietrele încinse, fără de noimă. Cred că am făcut o obsesie, în mod sigur am făcut o obsesie. Mă așez pe o dună, stau acolo pe dună, în soarele dogoritor și încerc să aflu ce se întâmplă.

De fapt nu se întâmplă mare lucru. Tocmai asta mă intrigă. Și când am fost la biblioteci n-am înțeles reacția oamenilor. Chiar și când am navigat pe Google m-am trezit cu niște reacții ciudate. M-am dus într-un loc public, într-un supermarket unde era un serviciu public de cercetare cu Google. Acolo, la supermarket, stupoare. Oamenii au avut o reacție foarte ciudată. Și la agenția de turism, reacția a fost aceeași. Toți oamenii despre care vorbesc s-au închinat, unii la repezeală, unii speriați, alții contrariați, alții amuzați, cred. Până la urmă s-au obișnuit cu prezența mea și nu s-au mai închinat atunci când mă vedeau venind.

Dar politicienii? Pe ei nu-i înțeleg. De ani și ani vin buluc la piramidă, da, aici la poalele piramidei, asudă prin nisipul fierbinte și se închină. Nici unul dintre ei nu vine să mă întrebe de ce mă uit la ei. Nu au curaj. Se închină în toate felurile dar nu îndrăznesc să vină pe duna unde stau și mă uit la ei. Mi-a fost destul de greu să-mi dau seama până la urmă, mi-a fost destul de greu să înțeleg. Și toate lucrurile astea se întâmplă din ziua în care a trecut cometa. A trecut cometa și eu am început să vorbesc limba oamenilor. Ba uneori, dacă vreau, pot lua înfățișare umană. Dar nu vreau.

O singură dată m-am amuzat și am făcut în așa fel încât să țin un discurs în limba oamenilor, acolo, la ONU. De atunci, politicienii vin buluc la poalele piramidei și se închină. Coboară fremătând din autocar și se asigură că sunt acolo, sus, pe duna mea de nisip. Stau și mă uit la ei amuzată și molfăi un fir de iarbă pe care l-am smuls din oaza aceea, de acolo, da, acolo, la orizont e oaza. Poate că spre seară voi lua din o formă umană și mă voi plimba prin Cairo.

Dar acum, acum am chef să fie cămila care am fost întotdeauna. Stau pe duna mea de nisip și mă uita cum, în mod inexplicabil, politicienii vin să se închine la poalele piramidei. Și uite, chiar astăzi, chiar astăzi, uitându-mă mai bine, mi-am dat seama că puzderia de politicieni veniți din întreaga lume se închină de fapt în direcția mea.