Piţurcă: Ca joc suntem în grafic, nesperat de bine

Managerul echipei Universitatea Craiova, Victor Piţurcă, a declarat, marţi, pentru site-ul oficial al clubului, că formaţia sa este „în grafic” ca joc, chiar „nesperat de bine” şi a precizat că nici nu ştie pe loc se află gruparea olteană în clasamentul Ligii I. „Sunt fericit, era foarte important să câştigăm. Acum deja mă gândesc la […]

De cotidianul.ro - Autor
Piţurcă: Ca joc suntem în grafic, nesperat de bine

Managerul echipei Universitatea Craiova, Victor Piţurcă, a declarat, marţi, pentru site-ul oficial al clubului, că formaţia sa este „în grafic” ca joc, chiar „nesperat de bine” şi a precizat că nici nu ştie pe loc se află gruparea olteană în clasamentul Ligii I. „Sunt fericit, era foarte important să câştigăm. Acum deja mă gândesc la […]

Managerul echipei Universitatea Craiova, Victor Piţurcă, a declarat, marţi, pentru site-ul oficial al clubului, că formaţia sa este „în grafic” ca joc, chiar „nesperat de bine” şi a precizat că nici nu ştie pe loc se află gruparea olteană în clasamentul Ligii I.

„Sunt fericit, era foarte important să câştigăm. Acum deja mă gândesc la meciul cu Vaslui. Însă este foarte bine că am ajuns şi noi pe plus la «adevăr» şi se deschide portiţa, începem şi noi să visăm. Nu e important că am dat trei goluri, ci că am luat trei puncte. Nici nu ştiu pe ce loc suntem în clasament. Ca joc suntem în grafic, nesperat de bine. Jucătorii au început să joace fotbal şi se vede. După meciul cu Vaslui vom vedea dacă ne putem gândi la cupele europene. Va fi greu cu Vaslui, au jucători de valoare şi au avut şi câteva zile de odihnă în plus. Dar oltenii se refac repede. Nici nu mă gândesc ca stadionul să nu fie plin, chiar dacă nu e derby”, a spus Piţurcă.

Formaţia Universitatea Craiova a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 3-0 (1-0), echipa FC Braşov, în ultimul meci al etapei a XI-a a Ligii I.

Partida Universitatea Craiova – FC Vaslui, din etapa a XII-a a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 20.30.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.