Fostul manager general nu exclude o revenire la Steaua, dar cu precizarea că şi-ar lua măsuri de precauţie suplimentare.
Întrebat ce ar face dacă Gigi Becali i-ar accepta condiţiile, Victor Piţurcă a spus la conferinţa de presă: „Dacă m-ar suna acum, pretenţiile mele de garanţii poate s-ar dubla sau tripla şi poate aş accepta”.
În legătură cu garanţiile cerute patronului stelist, ex-selecţionerul a precizat că i se pare normal să facă aşa ceva.
„Am vrut să fac un contract cu clubul, dar în acte Gigi nu are nimic comun cu clubul. Alţi oameni semnează actele. Atunci am căutat să găsesc o soluţie pentru că nu am încredere în Gigi. I-am spus şi lui asta. Aşa că am cerut nişte garanţii, aşa cum consider că e normal”, a declarat Piţurcă.
Fostul selecţioner a spus răspicat că Steaua nu este a lui Gigi Becali, aşa cum consideră latifundiarul. Piţurcă a avertizat că pentru ca Steaua să facă performanţă trebuie să aibă linişte şi o echipă de profesionişti care să pună ordine în harababura prezentă. Mai mult, Piţurcă a spus că liniştea poate fi adusă la Steaua dacă Becali se schimbă şi nu mai face declaraţii belicoase la adresa fanilor sau echipei sau dacă pleacă de la club.
„Gigi Becali a început să se schimbe când a venit Stoica (Meme – n.r.). Atunci au început perversităţile”, a mai spus Piţurcă.
În plus, fostul antrenor al Stelei a precizat că el nu i-a interzis patronului să vorbească, ci să nu mai critice stafful şi jucătorii şi să nu se mai certe cu jucătorii.