Placido Domingo, 50 de ani de carieră pe scena de la MET

Tenorul spaniol, neuitatul Don José din Carmen de Bizet, opera pusă în scenă de Francesco Rosi, a celebrat recent o jumătate de secol de carieră la Metropolitan Opera. Au fost alături de el sublima soprană Renée Fleming şi dirijorul Yannick Nézet-Séguin, noul şef de orchestră de la MET din 2018.

Placido Domingo, astăzi în vârstă de 78 de ani, foarte fericit în faţa unui public de elită, a mărturisit: “Am avut şansa să-mi păstrez vocea şi pasiunea intacte pentru arta mea. Şi, printr-un curios paradox, în această zi aniversară, nu-mi veţi cere să cânt”.

În discursul său de mulţumire, genialul cântăreţ de Operă s-a felicitat şi pentru reuşita marelui concurs internaţional de cânt clasic, Operalia, pe care îl organizează din 1993: “Mă întâlnesc astăzi cu laureaţii care au devenit adevărate staruri mondiale”.

La rândul său, Yannick Nezet-Seguin şi-a amintit că imensul tenor a cântat sub bagheta sa cu câţiva ani în urmă : “În fiecare zi venea să lucreze ca şi cum ar fi fost prima dată. Era un exemplu pentru toţi. Un model demn de respect pentru toţi îndrăgostiţii de artă lirică”.

Longevitatea artistică a lui Placido Domingo pare un miracol. Tenorul a amintit din nou că nu se gândeşte să se retragă. De altfel, el interpretează în momentul de faţă, cu legendara lui măiestrie, rolul Germont din La Traviata de Verdi la Met din New York. Este un record, fiind al 52-lea rol principal la prestigioasa operă newyorkeză.

De altfel, Metropolitan Opera este un loc simbolic pentru imensul artist. Placido Domingo a subliniat acest lucru, povestind o frumoasă anecdotă invitaţilor la jubileu: “De curând mă întorceam acasă în New Jersey, cântând cât puteam în maşină, cu ferestrele deschise. Şoferul unui vehicul de lângă mine m-a auzit şi a râs demine cu drăgălăşenie. Mi-a spus: “Merg la MET şi aud deja opera!”

I-am răspuns prompt: Ei bine, crede-mă mă vei auzi încă şi mai tare în această seară”.

Peste 700 de apariţii pe scenă ca interpret şi mai mult de 150 în calitate de dirijor… numai la Metropolitan Opera. De-a lungul carierei, angajamentele lui Placido Domingo se numără cu miile. Începutul marii iubiri între Domingo şi melomani s-a produs în 1968, când l-a înlocuit pe Franco Corelli. A fost un punct important al carierei sale.

A debutat la MET în Adriana Lecouvreur, opera lui Francesco Cilea, cu rolul lui Maurizio. În acelaşi an, a înregistrat un disc pe care se afla o arie din această operă. O bijuterie în care se aude vocea sa de tânăr tenor de 27 de ani.

Placido Domingo s-a născut în Spania, la 21 ianuarie 1941, părinţii lui fiind cântăreţi de zarzuela. Când era adolescent, familia s-a mutat în Mexic. A început să studieze muzica la 14 ani. Amploarea talentului său s-a relevat rapid. În 1965, când avea numai 24 de ani, obţinea deja contracte în Statele Unite, mai ales cel pentru Madama Butterfly de la New York City Opera. Apoi i s-au deschis, în deceniul următor, toate uşile: Verona, Hamburg, Viena, Berlin, Houston, Baltimore, Lima, Santiago, Chicago, Los Angeles şi Madrid, oraşul său natal.

În timp a reluat numeroase roluri de anvergură, printre care Pagliacci de Leoncavallo. Numai la MET l-a cântat de 20 de ori timp de trei decenii. În timp ce continua să cânte la MET şi-a făcut debutul ca dirijor la New York City Opera.

În 1982 a jucat în versiunea cinematografică a operei La Traviata de Verdi, în regia lui Zeffirelli, iar Newsweek îl consacra ”regele Operei”.

Rolul lui Calaf din Turandot de Puccini avea să-l urmărească în mare parte din carirera sa. L-a jucat mai întâi la Verona, în 1969, alături de Birgit Nilsson. Intensitatea interpretării lui era incredibilă.

În anii 90, reputaţia lui Placido Domingo era consolidată. A devenit directorul artistic al Operelor din Washington şi Los Angeles la mijlocul deceniului. Printre operele din program: Simon Boccanegra de Verdi. Această operă este semnificativă în cariera lui Domingo, pentru că, în 2009, cu Bocanegra a decis, cu îndrăzneală, să-şi facă un nou debut, “transformat” în bariton.

În 2016, a fost internat în spital din cauza unei embolii pulmonare. Aceasta nu l-a împiedicat să-şi urmeze drumul după câteva săptămâni. În 2018, a interpretat al 149-lea rol din cariera sa la Metropolitan, cel al tatălui din Luisa Miller (de Verdi, compositor-fetiş al lui Domingo). De altfel, pentru curioşii care se întreabă dacă a depăşit 150 de personaje, răspunsul este da: în Pescuitorii de perle de Bizet, la Salzburg, în luna august a anului trecut.

În anii 80, spusese că va înceta să cânte la vârsta de 50 de ani. Iată-l la 78 de ani, cu aceaşi pasiune. Este în continuare iubit de public şi, evident, este o dragoste reciprocă. Se poate afirma cu destulă certitudine că încă n-am auzit cadenţa finală.

Othello Placido DOMINGO
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.