Planetă oceanică descoperită în afara sistemului solar

Un corp ceresc care se află de mulţi ani în colimatorul astronomilor ar putea fi prima planetă oceanică detectată în afara sistemului solar, conform unui studiu publicat în revista ştiinţifică Astrophysical Journal Letters, bazat pe observaţii realizate cu ajutorul telescopului spaţial James Webb.

Planeta LHS 1140b a fost analizată din toate unghiurile după descoperirea sa, la o distanţă de 48 de ani-lumină de Pământ, în constelaţia Cetus (Balena), în 2017. Îmbogăţind catalogul cu câteva mii de exoplanete, aceste planete orbitează în jurul unor alte stele decât Soarele nostru.

Doar câteva dintre ele sunt potenţial „locuibile”, ceea ce înseamnă posibilitatea existenţei unor forme de viaţă pe planetele telurice situate nici prea aproape, nici prea departe de steaua lor. „În condiţii de temperatură şi presiune la suprafaţă care ar permite apei să fie lichidă şi să se menţină astfel”, după cum a explicat pentru AFP Charles Cadieux, doctorand în astrofizică, de la Institutul canadian Trottier pentru cercetarea exoplanetelor.

Studiul său, realizat de o echipă de la Universitatea din Montreal, confirmă mai întâi faptul că LHS 1140b este un super-Pământ, cu o masă de aproximativ 5,6 ori mai mare comparativ cu cea a planetei noastre albastre, şi nu un mini-Neptun.

Primele observaţii au plasat-o chiar între aceste două tipuri de exoplanete, respectiv un mini-Neptun, datorită densităţii – o minge de rocă cu o atmosferă foarte densă din hidrogen şi heliu gazos – sau un super-Pământ, ori chiar „o planetă oceanică cu un nucleu de rocă ceva mai mic, dar compensat de un înveliş de apă”, potrivit lui Cadieux.

Telescopul spaţial James Webb a făcut posibilă decizia, atmosfera planetei fiind observată în timp ce trecea prin faţa stelei sale. S-a constatat o „absenţă a semnalelor ce sugerează prezenţa hidrogenului sau a heliului”, ceea ce exclude scenariul unui mini-Neptun.

„Cantităţi mari de apă” –

Densitatea lui LHS 1140b implică faptul că „planeta are, de fapt, cantităţi mari de apă”, potrivit lui Martin Turbet, coautor al studiului şi cercetător la Laboratorul de Meteorologie Dinamică din cadrul Centrului Naţional pentru Cercetare Ştiinţifică (CNRS) din Franţa.

Cantităţi fenomenale chiar, deoarece dacă apa din oceanele de pe Pământ ar constitui doar 0,02% din masa sa, ar reprezenta 10% până la 20% din cea a LHS 1140b. Rămâne de văzut sub ce formă.

Şi aici intervine întrebarea legată de atmosferei planetei. „Nu avem nicio dovadă directă că are atmosferă”, a avertizat Turbet, „dar există elemente care indică în această direcţie”.

Primul atu, LHS 1140b este încălzită uşor de razele stelei sale, o pitică roşie, cu „temperaturi la suprafaţă care trebuie să fie destul de comparabile cu temperaturile existente pe Pământ sau pe Marte”, a explicat el pentru AFP.

În funcţie de posibila sa atmosferă, dacă aceasta conţine puţine sau multe gaze cu efect de seră, cum ar fi dioxidul de carbon, suprafaţa apei poate fi îngheţată sau nu. Ar putea chiar să adăpostească un ocean lichid, pe o parte a planetei expusă razelor stelei sale.

Cu excepţia cazului în care acest ocean este ascuns sub un strat de gheaţă, „oarecum ca lunile îngheţate Ganymede, Enceladus sau Europa, care orbitează planete gigantice ale sistemului solar, Jupiter şi Saturn”, a spus Turbet.

De aici şi importanţa observaţiilor suplimentare. Pentru a confirma, spre exemplu, observaţiile spectrometrelor lui James Webb, care indică „prezenţa probabilă a azotului”, a explicat Charles Cadieux. Un gaz omniprezent, împreună cu oxigenul, în aerul pe care oamenii îl respiră pe Pământ.

Echipa de la Montreal se străduieşte să obţină şi alte observaţii ale LHS 1140b, cu ajutorul telescopului James Webb, timp de câteva ore pe an. „Avem nevoie de cel puţin un an pentru a confirma că LHS 1140b are o atmosferă şi, probabil, de încă doi sau trei pentru a detecta dioxidul de carbon”, a estimat astrofizicianul René Doyon, coautor al studiului, citat într-un comunicat emis de Universitatea din Montreal.