Planul de federalizare a Republicii Moldova publicat de presa rusă este un fals

Pretinsul minister de externe de la Tiraspol comentează informaţiile apărute astăzi în presa rusă, privind existenţa unui plan de federalizare a Republicii Moldova, acceptat de Tiraspol. Într-un comunicat, „ministerul” citat spune că la mijloc este o provocare, „făcută la comandă”, transmite 24h.md. Pe de altă parte, presa transnistreană dă ca sigură participarea liderului de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, la întâlnirea Angelei Merkel cu premierul Vlad Filat, la Chişinău, un fapt care ar ridica periculos de mult statutul Transnistriei în negocierile pentru reglementarea conflictului îngheţat.

Potrivit portalului rusesc Regnum, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa ar fi elaborat deja un document privind federalizarea Republicii Moldova, pe care îl va propune părţii moldoveneşti şi transnistrene, în cadrul formatului de negocieri 5 plus 2.

„Răspândirea unor planuri false nu poate fi catalogată decât drept o provocare, făcută la comandă. Este regretabil faptul că în acest scandal este implicată o instituţie media respectabilă. Astfel de provocări nu facilitează nicidecum progresul în procesul de negocieri”, declară pretinsul minister de externe de la Tiraspol.

Şi postul de radio Vocea Rusiei nota, într-un comentariu recent publicat pe site-ul său, că Angela Merkel, cancelar al Germaniei, urmează să propună federalizarea Republicii Moldova, în cadrul vizitei pe care o va efectua la Chişinău în ziua de 22 august.

„Doamna Angela Merkel, al cărei interes pentru soluţionarea conflictului separatist din R.Moldova este cunoscut de mult timp, urmează să ofere la Chişinău soluţiile ei la această problemă. Cel mai probabil, «doamna de fier» a Germaniei va oferi Republicii Moldova un model de federalizare de tip german. Acest lucru ar însemna reforme constituţionale care ar transforma Transnistria (…) într-un fel de land al Republicii Moldova”, notează sursa citată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.