Planul Rusiei pentru a subordona Republica Moldova

Rusia a elaborat o strategie pentru a subordona politic şi economic Republica Moldova, pentru a împiedica apropierea sa de NATO şi UE, mai ales prin intermediul României vecine, şi pentru a impune limba rusă în fosta republică sovietică, relatează miercuri EFE.

Toate acestea apar într-un document elaborat în 2021 de către Kremlin împreună cu Serviciul de Informaţii Externe (SVR), cu Serviciul Federal de Securitate (FSB) şi Serviciul de informaţii al armatei ruse (GRU) şi alte servicii speciale din Rusia, document în posesia căruia a intrat un consorţiu internaţional de jurnalişti şi Centrul Dossier (Ţentr Dosie), al opozantului rus în exil şi fost oligarh Mihail Hodorkovski.

„Este o strategie pentru subordonarea politică şi economică a Republicii Moldova”, afirmă platforma de investigaţie în limba rusă, care adaugă că „Kremlinul intenţionează, de asemenea, să împiedice apropierea ţării de România şi să impună limba rusă” în republică.

Autorii strategiei stabilesc obiective ce trebuie atinse în acest deceniu (până în 2030) cum ar fi generarea unei opoziţii la influenţa NATO şi UE în Republica Moldova, forţarea republicii să participe la alianţa militară postsovietică Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), condusă de Rusia, la Uniunea Economică Eurasiatică (UEE) şi alte proiecte internaţionale ruseşti.

Planul cuprinde ca obiectiv soluţionarea conflictului din regiunea separatistă prorusă Transnistria (din estul R.Moldova) prin acordarea unui statut special şi, ca întotdeauna, cu Rusia (care menţine trupe în regiune) ca mediator.

De asemenea, planul urmăreşte să creeze un sentiment pro-rusesc în societate prin propagandă şi programe educaţionale.

Iniţial, Rusia a vrut să evite restricţiile asupra presei ruse din Republica Moldova. Totuşi, acest proiect a eşuat, întrucât anul trecut autorităţile moldovene au închis şase canale de televiziune ruseşti pentru a proteja cetăţenii de dezinformare.

Prin urmare, Kremlinul şi-a propus să-şi consolideze influenţa în alt mod, prin crearea unei reţele de organizaţii neguvernamentale în republică, în care să activeze „agenţi de influenţă” ai Rusiei.

Un astfel de ONG este Uniunea de afaceri moldo-rusă, înfiinţată de fostul preşedinte socialist prorus al Republicii Moldova Igor Dodon împreună cu Igor Ceaika, fiul fostului procuror general al Rusiei, potrivit Ţentr Dosie.

„Următorul pas al Kremlinului va fi creşterea electoratului politicienilor moldoveni pro-ruşi, formarea sentimentelor pro-ruse în rândul elitelor moldovene şi abandonarea politicii de ‘românizare'”, conform documentului citat.

De asemenea, în acest document se afirmă că Rusia ar trebui să profite de dependenţa de importurile de gaze ruseşti pentru a „neutraliza” politica pro-europeană a actualului guvern şi parlament de la Chişinău, care contravine intereselor Kremlinului.

Una dintre principalele metode de exercitare a influenţei ruse în Republica Moldova este presiunea economică, susţine Ţentr Dosie, motiv pentru care este important să se menţină volumul livrărilor de gaze către această ţară, unde partidul populist, pro-rus, al lui Ilan Şor organizează proteste antiguvernamentale de câteva luni.

Rusia ameninţă deseori Chişinăul cu întreruperea livrărilor de gaze sau cu reducerea volumelor de gaze pe motiv că nu şi-a plătit datoriile acumulate la importul de gaze.

Documentul intitulat „Obiectivele strategice ale Federaţiei Ruse în Republica Moldova” provine de la aceeaşi Direcţie prezidenţială pentru cooperare transfrontalieră care a realizat o strategie similară privind planurile Rusiei de a anexa Belarusul, notează portalul Deschide.md.

Printre iniţiativele eşuate ale Rusiei cuprinse în planul respectiv, Deschide.md menţionează deschiderea unui consulat în Găgăuzia, la Comrat, o idee intens promovată de fostul preşedinte Igor Dodon încă din 2012.

„Documentul arată că ei sunt cu un pas în urmă faţă de situaţia generală din cauza războiului în Ucraina şi datorită capacităţii regionale a ţărilor UE şi a altor organizaţii internaţionale de a se mobiliza şi de a face faţă intenţiilor Rusiei de a realiza acest lucru”, remarcă miercuri, într-un comentariu pentru RISE Moldova, Sergiu Diaconu, şeful de cabinet al premierului moldovean Dorin Recean.

„Din punct de vedere militar, în acest moment, ei nu au resursele şi circumstanţele de a face mare lucru. Ei nu pot avansa pe partea Transnistriei. Nu sunt destul de aliniaţi. Dar în ceea ce priveşte creşterea nesiguranţei, a fricii şi anxietăţii şi a finanţării protestelor şi diferitor tipuri de destabilizare, ei asta încearcă să facă. Şi asta coincide cu agenda acestor grupuri care, în mod normal, trebuie să fie la închisoare, iar banii lor – recuperaţi de guvernare, pentru că ei au furat banii de la oameni” a declarat premierul Dorin Recean, într-o reacţie pentru RICE Moldova.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

20 de Comentarii

  1. Asta o stie tot prostul de cand lumea. Ceva nou aveti la recuzita ca sa justificati atragerea Moldovei in planul militar al razboiului?

  2. Calm, cu Rusia sau fara Rusia, R. Moldova NU ramane nesubordonata…. O subordoneaza fie Ucraina, fie UE, fie SUA….sau toate la un loc….Rumanu nu pricepe deloc ca Rusiei nu ii foloseste R Moldova decat ca Cordon Sanitar. Nici ca piata de desfacere nu e buna pentru Rusia, caci Rusia nu e China. Rusia platea un mic Tribut catre R. Moldova pentru rolul ei de Cordon Sanitar. Tributul consta in gaz mai ieftin, motorina mai ieftina.

  3. Hodorkovski e chiar un tip FOARTE CREDIBIL, cu un TRECUT DEOSEBIT DE GLORIOS.
    Eu îl cred…?

  4. He he ! Imbecilii astia isi inchipuie ca documentele pentru „subordonarea Republicii Moldova” le-o fi uitat vreun general pe vreo masa in circiuma, asa cum facea Basila cu planurile bazelor militare ale Romaniei cind se facea manga la „Ciresica” ! Inainte sa iasa din circiuma mai desena si obscenitati pe dos … Idioteniile astea marca Hodorkovski (acelasi kibutz ca Zelenski ?) numai de niste oligofreni mai pot fi crezute.

  5. Menținerea Moldovei în siajul Rusiei prin acțiuni operative a tuturor agențiilor de informații și structuri rusești menționate în articol a fost o constantă a politicii rusești regionale contemporane, (iar mai înaintea ei a acelei sovietice de după 48), încă din 1938. A descoperit Hodorkovski gaura de la kurtos, ce să spun. Le-au oferit moldovenilor gaz ieftin, combustibil și energie electrică ieftină și în schimb le-au pretins vinurile și cerealele. Acum, pentru a compensa, noi trebuie să le dăm moldovenilor gaz, combustibili și electricitate gratis pentru că ne-am asumat gogomănia. Iar ei tot suveraniști o să rămână. Poate cer să se unifice cu Ucraina, ar fi o lucrare.

  6. Daca tot mentionati documentul-sursa care explica politica ruseasca in regiune, de ce nu mentionati si raportul RAND Corporation despre Unbalancing Russia, unde scrie negru pe alb ca SUA vor incerca sa alieneze Republica Moldova de sfera ruseasca, sa desparta vaca de vitel cum ar veni; iar lumea cunoscand astfel documentele-program, sa-si poata face o idee proprie despre ce se intampla.
    Pana si la opera se citeste libretul mai inainte de a incepe cantatul propriu-zis.

  7. Planul Rusiei nu este secret. L-a enuntzat clar Dimitri Medvedev. Planul prevede UNIREA Basarabiei, Bucovinei, Bugeacului, Insulei Sherpilor shi Maramureshului istoric cu Romania. Medvedev a publicat shi o harta care detaliaza planul. Acel plan daca va fi indeplinit nu doar va submina ci va desfiintza complet R. Moldova care va deveni parte a Romaniei Mari. Sper ca Medvedev sa-shi indeplineasca planul. Evident dupa indeplinirea planului minoritatzile natzionale din Romania Mare se vor bucura de toate drepturile respectandu-li-se limbile materne, reprezentarea in parlament shi chiar autonomia acolo unde e cazul.

  8. Rusia greseste. Ar trebui sa intinda o mana catre toate tarile care au teritorii ocupate de Ucraina si sa le dea garantii de securitate daca ies din NATO si sa actioneze impreuna la recuperarea acelor teritorii care vor merge la fiecare tara apartinatoare. Adica ar fi ceea ce fac rusii acum, insa facut de toate tarile aflate in aceeasi situatie. Romaniei sa ii revina si Rep Moldova, si tezaurul. Iar tarile isi vor recunoaste reciproc drepturile cu privire la teritoriile recuperate. Poate ca insa din anumite motive (cizma amerloca de pe gatul tarilor respective) treaba asta nu ar functiona, asa ca Rusia nu merge pe aceasta cale.

  9. Pai, un plan excelent de sorginte sovietica ! Nu prea vad cum sa nu reuseasca atata timp cat este puternic sustinut din interiorul R. Moldova . E greu sa-i convingi pe moldoveni ca vorbesc limba romana , cand ei sunt convinsi ca nu sunt de origine geto-dacica , si ca sunt slavi si limba lor materna este rusa , tatal lor este Putin , mama lor patriarhul Chiril si tara lor este pamant sovieto-rus! E trist , dar nu avem ce face ! Pana la urma va trebui sa-i lasam sa mearga pe drumul pe care-l hotarasc singuri , fie si prin lovitura de stat! Moldovenii n-au inteles nici macar , cum de cei din fostele republici baltice, sovietici ca si ei , au ales alt drum! Ei nu sunt ca estgermanii care au hotarat ,singuri, sa se intoarca la tara lor! R.Moldova este dovada vie a fortei si puterii „sovietice”, a esecului democratiei si libertatii europene!

  10. Si care e problema? Pe romani nu i-a interesat unirea cu Moldova fie ca sunt romanii din dreapta sau stanga Prutului. Cand ati auzit de un guvern roman din Romania sau Moldova discutand de unire? Facem gura ca pe rusi ii intereseaza Moldova doar asa ca sa ne dam victime eterne ale rusilor sa sa aratam la stapanii nostrii ca „uite sefu ce latram noi la rusi, e bine asa?” In 33 ani puteam sa ne unim de zece ori daca ne pasa cu adevarat. Dar tinta noastra a fost gudurarea pe langa Germania, USA si restul licuricilor.

  11. Este strategia porcului care isi baga ratul fara rusine oriunde……[Rumburak-fanul suinei kremlineze]

  12. Aveți orbul găinii bre ?? de multe zile moldoveanul e pe srăzi și cere plecarea actualei garnituri de politicieni,.. Nu e rusul bre,.E nivelul de trai,.e imposibilitatea de trai,.. Iar voi veniți cu planurile rusiei,.Nu vă crapă șoricu de nerușinați și dezinformatori mizeri ?/

  13. decat sa munceasca, mai bine subjuga o tara, ii fura averea si copiii, ii violeaza femeile si apoi se intreaba de ce nu sunt iubiti. Poate, peste 200 de ani vor intra in randul tarilor civilizate…

  14. Stiati ca rumburak este bitangul lui Radu Tudor cu morsa transpirata? l-au facut in spatele carutei cu care cutreiera tarlaua NATO dupa dujmanii de clasa

  15. Ptr cultura generala a cultului unui analfabet:
    ***se scrie corect duSman, nu duJman. Forma corecta DUSMAN, cuvant provenit din limba turca.
    Se pare ca_caii l-au facut pe analfabet in spatele scolii primare, de aceea a iesit analfabet……[Rumburak-fanul analfabetilor putinezi]

  16. @Munteanu,nu pleca dupa fenta lui Medvedev.
    Cum ar arata Parlamentul Romaniei cu UDMR,ȘOR si comunistii moldoveni.
    Ai grija la daruri. 3-4 mil de rusofili ne mai trebuiesc.

  17. mama mia ce masina de propaganda pentru mafia CIA a devenit si Cotidianul…

  18. Tuasa Mamaia Sandu are dubla subordonare, politic la neomarxisti si economic la rusi. N-are ceva, n-are industrie, n-are armata, are doar LGBT, contrar traditiei si a obiceiurilor locuitorilor care ar fi ales-o. Misiunea ei este sa bage Romania in razboi. Unde-i gaseste SIE pe apatrizii astia ?

  19. Încă de cind a fost plantată în Transnistria Armata a XIV-a era clar că este acolo pentru a putea ataca și subordona atît Moldova cît și Ucraina.
    Planul ar fi mers, dar a lipsit și lipsește un element extrem de important pentru a-l face operational: dezvoltarea economica durabilă a Federației Ruse, care să facă atractivă și sustenabilă o asemenea strategie pentru tarile ce urmau sa fie cotropite.
    Indiferent cît și-ar dori Rusia o extindere teritorială, ea este imposibila pe termen lung cîtă vreme nu.poate asigura un viitor credibil viitorilor anexati. Ceea ce nu înțelege conducerea Rusiei este că tinerii ruși, care sint cei care contează în economie și societate, vor o Rusie care sa semene cu Uniunea Europeană, și nu cu Imperiul țarist bazat pe valori de tip medieval.
    Putin și oligarhii săi știu ca tineretul îi urăște și îi disprețuiește, și de aceea îi trimit pe tinerii ruși să moară și sa fie mutilați, căci doar așa îi drenează să devină mai umili. E una din cauzele acestui război atit de prost planificat și executat, pe lingă cauza alungarii pericolului unei anchete a Procuraturii Rusiei cu privire la faptele de corupție ale lui Putin.
    Noroc că Cotidianul nu e citit decit de puțină lume, că la cita propagandă putinista e în el, mai ales pe forum, ne-am duce dracului!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.