Plata TVA la încasarea facturii, adoptată de Guvern săptămâna viitoare

Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Liviu Voinea a declarat marţi că proiectul privind plata TVA la încasarea facturii, convenit cu FMI, va fi adoptat de Guvern săptămâna viitoare.

El a precizat că proiectul va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2013, aşa cum a solicitat la negocierile cu FMI partea română.

„Va fi trecută (plata TVA la încasarea facturii – n.r.) în proxima ordonanţă de urgenţă în următoarea săptămână, în toamnă vor fi normele metodologice şi un ghid de aplicare pentru contribuabili astfel încât să nu existe probleme de adaptare şi să se reducă orice potenţial cost administrativ”, a spus Voinea, citat de MEDIAFAX.

Secretarul de stat a menţionat şi alte măsuri fiscale convenite cu delegaţia FMI care şi-a încheiat luni vizita în România: stimularea investiţiilor de cercetare – dezvoltare prin creşterea deducerii de la 20 la 50%, care va intra „imediat” în vigoare, stimularea creşterii economice inclusive (menţionată pentru prima dată într-un document încheiat cu FMI) şi promovarea angajărilor (încă în discuţie cu FMI) pentru tinerii sub 25 de ani şi a persoanelor peste 55 de ani, măsură care va fi implementată din octombrie.

„Putem transmite mesajul de stabilitate economică, de încadrare cu ţintele de deficit convenite cu partenerii internaţionali, România nu are probleme de deficit, nu are probleme de finanţare”, a mai spus Voinea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.