Plecare neașteptată de la Realitatea TV

La câteva zile după ce Aneta Sângeorzan și-a anunțat plecarea de la Realitatea TV, miercuri dimineață o altă prezentatoare a transmis că părăsește postul patronat de Cozmin Gușă. Este vorba de Emma Zeicescu. Ziarista și-a anunțat plecarea de la Realitatea TV pe blogul personal.

„BREAKING NEWS – Bună dimineaţa, sunt Emma Zeicescu şi îmi dau demisia. La ora asta, ar fi trebuit să fiu în cabina de machiaj, să mă pregătesc pentru întâlnirea cu voi. Ar fi trebuit să urmeze trei ore, cu Oameni şi Fapte, în direct la Realitatea TV. Pe micul ecran. Din păcate/din fericire, eu privesc acum un ecran. Sunt bucuroasă. Sunt recunoscătoare. Că pot să vă scriu, nu vă să spun, că ne vom revedea curând. Împlinesc cincisprezece ani de presă. Împlinesc zece ani cu Realitatea TV. (…) Le urez Realităţii TV și presei românești să-și recapete strălucirea”, a scris Zeicescu pe blogul personal.

Demisia care nu ar fi demisie

Directorul executiv al Realitatea TV, Edward Pastia, afirmă că nu este vorba despre demisii, ci vedete postului nu au mai fost incluse în planurile editoriale ale televiziunii.

„Din rațiuni editoriale, care țin de strategia postului, nu de audiență, am decis să ne despărțim și de Emma Zeicescu, și de Aneta Singeorzan. Ne pare rău de chestiunea asta, dar politica editorială se bazează pe cu totul alte constante. Vor mai fi și alte plecări, alții vor veni. Ca atare, e o decizie pur și simplu editorială. Nimic nu e veșnic în televiziune. Te desparți, pe alte proiecte colaborezi, dar decizia a fost una fără nicio problemă. A fost una editorială, legată de planurile de viitor ale postului. Nu a fost vorba despre demisii. Fiecare încearcă să minimalizeze, dar mă rog…”, a declarat Edward Pastia pentru stiripesurse.ro.

Potrivit acestuia, postul face modificări pentru grila de toamnă, deşi nu se ştie cine va înlocui vedetele plecate. „Aici încă nu s-au luat decizii finale, o să comunicăm pe parcurs. Dar este vorba despre consolidarea postului și de schimbarea grilei începând din toamnă”, a mai precizat Edward Pastia.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.