Ploaie de infracțiuni în ultimele ore ale lui 2017

Poliţiştii au constatat peste 750 de infracţiuni în ultimele ore ale anului 2017 şi au aplicat amenzi de peste un milion de lei, anunță Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

„Peste 8.000 de poliţişti şi peste 100 de câini de serviciu au fost la datorie, în ultimele ore ale anului 2017, pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente ce ar putea afecta siguranţa cetăţenilor. (…) Poliţiştii au organizat 199 de acţiuni punctuale şi au intervenit la 2.652 de evenimente, dintre care 2.259 au fost sesizate prin 112. În urma activităţilor, au fost constatate 751 de infracţiuni, fiind depistate în flagrant delict 281 de persoane. De asemenea, au fost depistate 2 persoane urmărite, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 14 măsuri preventive. Totodată, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 2.810 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 1.000.000 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de peste 53.000 de lei”, se arată într-un comunicat al Poliției.

IGPR precizează că poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind constatate 109 infracţiuni la regimul rutier. Au fost reţinute 200 de permise de conducere şi au fost retrase 46 de certificate de înmatriculare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Daca ploua cu atatea infractiuni inseamna ca Politia nu isi face treaba. Nu previne savarsirea acestora, nu patruleaza si asteapta ca noi sa devenim victime pentru a le constata si a transmite presei realizarile lor triumfale.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.