Ploi şi vijelii în toată ţara

Meteorologii au emis o informare potrivit căreia instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în majoritatea zonelor, începând de luni după-amiază, mai întâi în jumătatea vestică, unde vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, apoi, până marţi seara, în centrul, sudul şi estul ţării.

Avertizarea meteo este valabilă de luni, ora 14.00, până marţi, la ora 22.00.

În intervalul menţionat, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în majoritatea zonelor, începând din vest. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi posibil grindină. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 20 – 25 l/mp, spun meteorologii.

Potrivit acestora, fenomenele vor fi mai frecvente în a doua parte a zilei de luni, în regiunile din jumătatea vestică, apoi se vor manifesta local şi temporar în centrul, sudul şi estul teritoriului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.