Ploile au făcut ravagii în China

Furtunile din China din ultimele patru zile s-au soldat până în prezent cu 28 de decese confirmate, alte 66 de persoane fiind date dispărute, potrivit unui ultim bilanţ oficial citat de agenţiile internaționale de presă, citate de Agerpres.

Ploile torenţiale care au traversat ţara începând de duminică au provocat inundaţii şi alunecări de teren. Potrivit autorităţilor, peste trei milioane de persoane au fost afectate de aceste fenomene.

Provincia Sichuan, din sud-vest, este una dintre cele mai grav afectate. În această regiune, nouă persoane şi-au pierdut viaţa, alte 62 sunt date dispărute şi circa 100.000 au fost evacuate. Şuvoaiele de apă care care au venit de pe înălţimile munţilor Himalaya au distrus poduri şi case. Situaţia cea mai gravă este în oraşul Dujiangyan, aici înregistrându-se un nivel de precipitaţii record pentru această zonă în ultimii 50 de ani.

Alunecările de teren şi inundaţiile se produc mod frecvent în zonele muntoase din China, ucigând în fiecare an sute de oameni, aceste fenomene fiind favorizate şi de defrişările masive.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.