PNL, abandonat de PSD

PSD a hotărât. Principala sa preocupare în 2014 va fi lupta cu Traian Băsescu. În cadrul Biroului Permanent Naţional al PSD s-a discutat un document în care domnul Băsescu este prezentat drept un „dictator paranoic, susţinut de o gaşcă de impostori şi adulatori dependenţi de bani şi funcţii publice”. Ţinând cont de discursul pe care l-au avut pe vremea când se aflau în opoziţie, probabil că social-democraţii se referă, printre alţii, la Elena Udrea, Laura Codruţa Kovesi, Emil Boc şi Daniel Morar. Anul trecut, în plină guvernare USL, domnul Morar a plecat de la şefia DNA la Curtea Constituţională, iar doamna Kovesi s-a mutat de la conducerea Parchetului General la cea a Direcţiei Naţionale Anticorupţie. În ceea ce o priveşte pe doamna Udrea, aceasta îşi vede în continuare liniştită de toalete, de petreceri şi de deputăţie, fără ca PSD să o deranjeze cu documente care să o incrimineze. Guvernul condus de liderul PSD, Victor Ponta, n-a descoperit nereguli nici în activitatea fostului premier Emil Boc, primarul relaxat al Clujului.

În categoria „impostorilor şi adulatorilor dependenţi de bani şi funcţii publice” ar fi putut intra şi Gabriel Oprea, însă acesta a fost reevaluat de PSD, partid pe care în prezent îl slujeşte cu abnegaţie, la fel cum a făcut-o şi în cazul regimului condus de Traian Băsescu. Un „dictator paranoic” cu care preşedintele PSD, Victor Ponta, a semnat un act de coabitare care este valabil şi-n ziua de astăzi.

Nimeni nu a împiedicat PSD-ul să lupte în 2013 cu regimul „dictatorului paranoic”. Dar să lupte pe bune, nu doar de ochii lumii, aşa cum a făcut-o. Dacă în 2013 PSD ar fi reuşit să le taie din nas, din bani şi din funcţii lui Traian Băsescu şi echipei sale, anul acesta, principalul partid de guvernământ s-ar fi putut ocupa de lucruri mult mai importante pentru români şi pentru ţară. Însă dacă social-democraţii ar fi pus la punct gaşca „dictatorului paranoic”, atunci n-ar mai fi avut pe cine înfiera cu succes în anul electoral 2014.

În documentul discutat în cadrul BPN al PSD se arată şi că „singurul adversar ireconciliabil” al regimului Băsescu „a fost mereu PSD”. Deci, atenţie, nu USL, ci PSD. Social-democraţii au făcut şi portretul-robot al preşedintelui pe care ar trebui să-l aibă România începând cu sfârşitul acestui an: „România are nevoie de un preşedinte opus modelului Traian Băsescu, un arbitru şi nu jucător, un pacificator şi nu un războinic, un unificator şi nu un dezbinător, un preşedinte total opus modelului Băsescu”. Portretul desenat de PSD nu seamănă cu cel pe care acelaşi PSD i l-a făcut lui Crin Antonescu. Social-democraţii l-au tot acuzat în ultimele luni pe liderul PNL că este prea certăreţ şi că atitudinea sa pune în pericol unitatea USL.

În concluzie, documentul dezbătut în cadrul BPN al PSD arată că principalul partid de guvernământ şi-a făcut strategia pentru campaniile electorale din acest an fără să ţină cont de alianţa cu PNL. Dar şi că PSD se gândeşte foarte serios să-şi pună propriul candidat la alegerile prezidenţiale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sorin Avram 757 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.