PNL și USR mută războiul la CCR

PNL și USR au sesizat Curtea Constituțională cu privire la modificarea regulamentului Camerei Deputaților, care face posibilă desfășurarea, în același timp, a unei anchete a procurorilor și a unei anchete parlamentare. Sesizarea a fost făcută în contextul înființării Comisiei parlamentare de anchetă privind prezidențialele din 2009 și al anunțului Parchetului cu privire la deschiderea unui dosar în acest caz.

„Prin Hotărârea nr. 37 din 9 mai 2017 privind modificarea și completarea Regulamentului Camerei Deputaților, (…) Camera Deputaților a procedat la abrogarea art. 74. Prin abrogare devine posibilă desfășurarea, în același timp, a unei anchete judiciare și a unei anchete parlamentare. Suntem în situația în care, prin ancheta parlamentară, care reprezintă o activitate cu profund caracter politic, poate fi influențată administrarea probelor în cadrul unei anchete judiciare. Rezultă, din această modificare a Regulamentului Camerei Deputaților, că activitatea puterii legislative poate influența, în orice moment, activitatea puterii judecătorești”, se arată în sesizare.

PNL și USR invocă o decizie a CCR din 2012, potrivit căreia Ministerul Public este parte a autorității judecătorești, iar faptul că procurorii își desfășoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiției nu califică Ministerul Public ca fiind o instituție a cărei activitate s-ar afla sub control parlamentar.

Celor două partide susțin că textul abrogat constituia o garanție a respectării principiului separației puterilor în stat.

„Se legiferează instrumente cu caracter jurisdicțional la îndemâna unei comisii parlamentare de anchetă, încălcându-se astfel dispozițiile art.1 alin.(4) din Constituția României, care consacră principiul separației puterilor în stat”, susțin deputații PNL și USR în sesizare.

PNL și USR solicită CCR să constate că hotărârea privind modificarea și completarea Regulamentului Camerei Deputaților este neconstituțională.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.