Podurile, la control

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, joi, în debutul ședinței de Guvern, că i-a cerut ministrului Transporturilor să realizeze „o evaluare completă, amănunțită” a stării podurilor din România ca măsură de prevenție după tragedia din Italia în care au murit și doi români.

„Am cerut ministrului Transporturilor o evaluare completă, amănunțită, a stării podurilor din România. Această analiză ne va oferi o imagine exactă a situației, astfel încât să putem să intervenim la timp pentru investiții sau pentru reparații. Evaluarea cerută vine în completarea reviziilor periodice realizată de CNAIR. Cred că avem nevoie de o abordare preventivă în care să punem accent pe siguranța cetățeanului. Am luat această decizie după tragedia din Italia, în care zeci de oameni și-au pierdut viața, între care și doi români, ca urmare a prăbușirii unui segment de pod lângă Genova. Încă o dată transmit condoleanțe familiilor greu încercate”, a spus Dăncilă în ședința Executivului.

Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. detinatorii de poduri (cfr, compania de drumuri, etc )au aceasta sarcina, nu trebuie sa le zica prim-ministrul. azi-maine o sa ne zica ca trebuie sa respiram, ca sa nu ne sufocam.

  2. in acest caz banuiesc ca va trebui sa circulam cu elicptere intrucat la noi si cele noi se prabusesc peste noapte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.