Poezia nu muşcă. Vine cu tramvaiul 1 din Bucureşti

Poezia se plimbă cu tramvaiul prin Bucureşti graţie proiectului „Tramvaiul Poeziei”, organizat de Arta nu Muşcă, în parteneriat cu Primăria Capitalei prin Societatea de Transport Bucureşti – STB SA.

Un tramvai de pe linia 1 le oferă bucureştenilor timp de trei săptămâni o bibliotecă mobilă, formată din 100 de cărţi de poeme. Călătorii vor regăsi, astfel, cărţi de poezie, pe care le pot răsfoi pe durata călătoriei şi vor avea ocazia să asculte poeţi şi artişti, zilnic, între orele 17:00 şi 19:00. „Tramvaiul Poeziei”, tapetat cu versuri de Tudor Arghezi, Nichita Stănescu, Lucian Blaga sau Mihai Eminescu a pornit în prima sa cursă, marti, 10 septembrie 2019. Tot marţi s-au deschis înscrierile la concursul de poezie pentru tineri cu vârsta între 18 şi 25 de ani.

Cei care doresc mai multe informaţii despre traseu şi programul de circulaţie le pot obţine prin intermediul aplicaţiei Info STB, şi pot vedea în orice moment unde se află „Tramvaiul Poeziei”.

Oare mai avem nevoie de poezie în 2019? Poezia este superioară tuturor artelor. Aşa se spunea în trecut şi aşa se consideră în continuare. Vrem să facilităm lectura, să-i încurajăm pe călători şi să-i inspirăm să citească şi să privească oraşul de la fereastra tramvaiului şi cu alţi ochi„, a declarat Loredana Munteanu, fondatoarea organizaţiei Arta nu muşcă.

Oamenii care aşteptau tramvaiul, în staţii, au fost surprinşi plăcut să vadă înscripţionate pe tramvai versuri. „Ca să te laud, ajunge un singur vers: prin gura ta mă sărută, întregul univers”, silabiseşte o doamnă în vârstă, înainte de a urca în tramvai. Acolo, ascultă mirată şi vizibil încântată, cum actriţa Silva Schmidt şi scriitoarea Ana Barton recită poeme, în timp ce artistul newyorkez Warren Walker cântă live la saxofon. Apoi se arată interesată dacă printre cărţile disponibile în tramvai se află şi autori contemporani şi răsfoieşte un volum de Florin Dumitrescu înainte de a coborî la Piaţa Sudului.

Odată cu plecarea „Tramvaiului Poeziei” în prima sa cursă, s-a lansat şi concursul de poezie destinat tinerilor cu vârste între 18 şi 25 de ani. În primele ore de la lansarea concursului, pe site-ul www.artanumusca.ro se înscriseseră deja 40 de tineri poeţi, care au trimis câte trei poezii. Înscrierile au loc în perioada 10-20 septembrie. Juriul, din care fac parte Iv Cel Naiv, Iulian Tănase şi Cătălina Matei, va alege 10 finalişti care vor participa la un curs de scriere creativă. La finalul cursului, aceştia vor fi provocaţi să scrie versuri pe tema „Salvează poezia oraşului!”, iar poemul câştigător va fi pictat pe peretele unei clădiri aflate în centrul Bucureştiului. De asemenea, toate poemele selectate şi povestea proiectului Tramvaiul Poeziei vor fi adunate într-o carte care va fi lansată la Târgul Internaţional Gaudeamus.

Proiectul „Tramvaiul Poeziei” îşi propune să aducă lectura şi poezia mai aproape de public, în contextul în care 69% dintre români şi 46% dintre bucureşteni declarau că nu au citit nicio carte şi doar 9% afirmau că citesc aproape zilnic, potrivit Barometrului de consum cultural dat publicităţii în 2018.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.