Poftiţi în vagoane, domnule Cioloş!

În România, o distanţă de 450 de kilometri se parcurge cu trenul în nu mai puţin de 7 ore. Aşa scrie în „Mersul trenurilor”. În realitate se fac, adesea, mai mult de 7 ore. Vara din cauză că şinele se dilată de la căldură, iarna pentru că şinele se contractă de la frig, iar în restul anului fiindcă sunt restricţii de viteză, pentru că se cârpeşte calea ferată.

Vara instalaţia de aclimatizare nu face faţă din cauza căldurilor prea mari, iar în anotimpul rece, în zilele prea friguroase, nu încălzeşte cum ar trebui.

Toalete sunt uneori înfundate, iar hârtia igienică dispare în primele minute de la plecarea trenului din prima gară. Există cetăţeni care trag de uşi de să le rupă, în loc să apese pe butonul fixat în dreptul privirii, şi mulţi confundă clasa vagonului cu numărul vagonului ori nu sunt în stare să afle de pe bilet numărul locului pe care-l au şi fac scandal. În tren se mănâncă seminţe şi se scuipă cojile pe jos, se vorbeşte tare la telefonul mobil, se face politică în gura mare, se bârfesc vecinii şi se discută despre copiii plecaţi la muncă în străinătate, despre împrumuturile făcute la bănci şi despre facturi.

Pentru că în tren nu se fumează, fumătorii pândesc staţiile pentru a trage câteva fumuri. Fiindcă nu există coşuri de gunoi, peroanele sunt împânzite de mucuri de ţigară, printre care se mişcă agale, în bătaia vântului, pungile de snacks-uri aruncate de copii şi se rostogolesc PET-urile de bere azvârlite de părinţii acestora. În gări, în faţa clădirilor scorojite care stau într-o rână, bărbaţi fără dinţi în gură beau tărie din pahare de plastic sau cafea la un 1 leu. La 1 leu, numai cafea nu e aia.

Trenul lasă în urmă case cu acoperişul mâncat de rugină, foste întreprinderi în vârful cărora atârnă firele de fier beton la care hoţii de fier vechi nu au putut ajunge, câmpuri lucrate din două în două hectare şi mii de tone de gunoaie.

România din tren nu seamănă deloc cu România de la Palatul Victoria sau cu cea din sălile în care se organizează simpozioane, unde, în faţa ceşcuţelor cu cafea, dar nu la 1 leu, şi a bolurilor cu alune se discută despre nimic în limba corporatistă. Dacă Dacian Cioloş chiar vrea să facă ceva, nu doar să mimeze, atunci ar trebui să-şi urce miniştrii în tren şi să ţină şedinţele de Guvern acolo.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sorin Avram 757 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.