Poftiți la doza a patra! În Franța

Premierul francez Jean Castex a anunţat sâmbătă, într-un interviu pentru Le Parisien, că cea de-a patra doză a unor…

De (A.T.)
Poftiți la doza a patra! În Franța

Premierul francez Jean Castex a anunţat sâmbătă, într-un interviu pentru Le Parisien, că cea de-a patra doză a unor…

Premierul francez Jean Castex a anunţat sâmbătă, într-un interviu pentru Le Parisien, că cea de-a patra doză a unor vaccinuri anti-COVID-19 va putea fi administrată „persoanelor de peste 80 de ani care au primit doza booster cu cel puţin trei luni în urmă”.

Jean Castex a mai spus că le recomandă „cu fermitate persoanelor care au o sănătate fragilă din cauza vârstei sau a patologiilor lor să continue să poarte masca sanitară în spaţiile publice închise şi în timpul manifestărilor cu participare numeroasă”.

Recunoscând că Franţa se confruntă în prezent cu „o creştere a numărului de cazuri de COVID-19”, Jean Castex a exclus însă „schimbarea strategiei” de combatere a pandemiei, în contextul în care majoritatea restricţiilor antiepidemice vor fi anulate luni, 14 martie, inclusiv a paşaportului de vaccinare.

„Consiliul ştiinţific, căruia i-am solicitat o opinie, ne-a spus că mai ales sub-varianta BA.2 este aceea care se află la originea recrudescenţei” pandemiei.

„BA.2 este mai transmisibilă decât varianta iniţială de Omicron, dar nu pare să fie mai periculoasă”, a adăugat prim-ministrul francez, bazându-se pe faptul că „presiunea pe spitale, care rămâne principalul nostru criteriu de monitorizare, continuă să scadă”.

„Ameliorarea situaţiei din spitale şi acoperirea noastră vaccinală ridicată ne-au convins să menţinem decizia de a anula măsurile”, a mai spus Jean Castex, deşi unele dintre condiţiile fixate pentru anularea restricţiilor nu sunt îndeplinite (nu există o progresie a epidemiei, mai puţin de 1.500 de persoane cu COVID-19 internate la terapie intensivă).

În acest context, premierul francez a spus că doreşte „să ajute persoanele cele mai vulnerabile”. În acest sens, „vom deschide încă de acum programările privind vaccinarea cu a patra doză pentru persoanele de peste 80 de ani vaccinate doza booster în urmă cu cel puţin trei luni, care s-au confruntat cu o scădere progresivă a imunităţii”, a declarat Jean Castex.

Luni, obligativitatea de prezentare a paşaportului de vaccinare, care atestă că o persoană s-a vaccinat împotriva COVID-19 pentru a avea acces în diverse spaţii publice, va fi anulată în Franţa, chiar dacă versiunea „sanitară” a documentului, care include şi prezentarea unui test COVID-19 cu rezultat negativ, va fi menţinută în unităţile de sănătate în sensul lor larg: spitale, centre pentru vârstnici, etc.

Purtarea măştii sanitare nu va mai fi obligatorie, cu excepţia transportului în comun şi a unităţilor sanitare. Această relaxare priveşte mai ales şcolile, magazinele şi companiile, care vor putea să aleagă dacă doresc să impună sau să nu impună această măsură pentru angajaţii lor. Cinematografele, restaurantele şi muzeele franceze nu mai sunt vizate de această obligativitate de la sfârşitul lunii februarie.

Distribuie articolul pe:

15 comentarii

  1. ur_ss_ula refuza sa raspunda la legaturile sale cu ceo pfizer … moderna dupa tunul prostilor care au pus botnitza a disparut cu tot cu bani…si tot asa, mai draga. imperiul fa ss cist va cadea intr-un fel sau altul. sic semper tyrannis.

    https://t.me/STFNREPORT/12853

  2. Da, evident ca daca cei cu varsta de peste 80 de ani se incapataneaza sa nu moara dupa 3 doze, trebuie neaparat administrata cea de-a patra doza. Va rugam sa incepeti cu bosorogii din familiile Rotschild, rockefeller, Soros, Schwab, Kiessinger, Christine Lagarde, Jacquwes Attali, Biden, casele regale si toata gerontocratia care se considera elite. Sa fie ei primii ucisi de asa zisele vaccinuri. Faceti-le lor primii binefacerea cu vaccinuri, dar sa fie vaccinuri luate la intamplare din loturile destinate populatiei, nu din loturile cu placebo destinate oligarhiei intru prostirea populatiei.

  3. Mai ales celor peste 80 de ani, care încă nu au murit la doza 3.
    Chiar nu își dau seama ca s-au demascat?

  4. Dar cu cele 4 miliarde de doze comandate si platie din banii cetatenilr din UE ce se v-a intampla. Probabil dupa ce o sa se termine cu migrantii ucrainieni v-a aparea o noua varianta, mai transmisibila si mai ucigase.

  5. Da vor lua doze de vin,tuica,bere,..si cimitirină…!!..rămâne franța fără populime!!..cine dracul îl va mai vota pe Macron?..

  6. E evident ca daca ești sirb și vrei sa participi la Roland Garros trebuie sa faci câte doze de vaccin zice Cristian Tudor Popescu. Djokovic ar face bine sa-l sune înainte. Basca, CTP o sa-i spuna cum își poate îmbunătăți serviciul și jocul de pe fundul terenului.

  7. Hitler cum a facut cu injectarea obligatorie? Orice tratament medical obligatoriu calca drepturike omului.
    Maine vine at presedinte care obliga la injectarea cu drogguri.

  8. Cate doze trebuie sa faci pentru a intra in Franta sa participi la turneul de tenis de la Roland Garos, daca esti sirb ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.