Poliţia belgiană a percheziţionat palatul episcopal din Malines chiar în timpul unei reuniuni a episcopilor, cu scopul de a confisca toate dosarele deţinute de Comisia pentru anchetarea abuzurilor sexuale din cadrul Bisericii catolice belgiene. Poliţiştii au introdus camere de luat vederi chiar şi în mormintele a doi cardinali, unde credeau că ar fi ascunse unele dosare. Documentele, în număr de 450, conţin mărturii anonime ale victimelor preoţilor pedofili belgieni.
În urma evenimentului, membrii comisiei au demisionat în bloc, în semn de protest, şi au solicitat sprijinul papei Benedict al XVI-lea. „Încrederea dintre victime şi comisie şi cea dintre justiţie şi comisie a fost ruinată. Toată comisia va demisiona”, a declarat Karljin Demaseure, membră a organismului cu pricina. „Ne retragem. Acum, dezbaterea trebuie să aibă loc între justiţie, biserică, opinia publică, politicieni şi victime”, a spus preşedintele comisiei belgiene.