Sute de polițiști britanici au împânzit sâmbătă străzile orașelor Londra și Birmingham pentru a preveni ciocniri între demonstranți ai extremei drepte și grupări rivale antifasciste, informează Reuters.
În Birmingham, al doilea oraș ca mărime din Marea Britanie, zeci de membri ai grupării de extremă dreapta Britain First au ieșit pe străzi fluturând drapele naționale, cântând „Britain First, Fighting Back” (Marea Britanie pe primul loc, contraatacă — n.r.) și afișând bannere pe care se putea citi „A sosit momentul să luptăm împotriva terorii islamice”.
Marea Britanie a fost ținta mai multor atentate teroriste în ultimele luni, 35 de oameni fiind uciși de atacatori islamiști la Londra și la Manchester, iar un bărbat a ucis o persoană și a rănit alte câteva când a intrat cu dubița într-un grup de credincioși musulmani care ieșeau luni dintr-o moschee din Londra.
La Londra, unde poliția încă încearcă să-și revină după trei atacuri majore în decurs de numai trei luni, agenții au impus condiții stricte marșurilor din capitală, indicând când și unde pot avea loc protestele.