Poliţia Română va avea la dispoziţie timp de şase luni un Jaguar de 510 CP

Secţia de Poliţie Autostrăzi are la dispoziţie, începând din luna august, un automobil Jaguar XFR, cu motor de 510 CP, care va asigura monitorizarea traficului rutier şi sporirea siguranţei în trafic, potrivit Agerpres.

Autovehiculul este oferit cu titlu gratuit Poliţiei Române pentru o perioadă de şase luni, de către compania Premium Auto – importatorul oficial Jaguar şi Land Rover, cu posibilitatea de prelungire a acestui parteneriat.

Maşina este cea mai puternică din flota de autovehicule a Poliţiei, ajunge la 100 km/h în 4,9 secunde şi consumul în regim de autostradă este de numai 8,7 litri/100 km, a precizat joi, într-o conferinţă de presă, directorul general al companiei Premium Auto, Mihai Ivănescu.

Potrivit comisarului şef Emilian Buican, de la Poliţia Autostrăzi, automobilul Jaguar XFR va fi folosit pe autostrada Bucureşti-Constanţa pentru descurajarea celor care rulează cu viteză excesivă, dar şi pentru deplasarea operativă la evenimentele sesizate prin apelul de urgenţă 112.

Maşina va fi condusă de poliţişti instruiţi de pilotul de raliuri Vali Porcişteanu, campion naţional.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.