Politică și Magie – SF Politic

Mă ia de pe stradă, la refec, un tip, Magicien. Le știe el pe toate, l-au dat și la Antena 3, mare mintos în ale politicii. El zice cam așa! Stânga nu vrea nimic pentru că ceva care nu există nu poate avea vreo vrere anume ci doar vrerea îndreptăţită de a se întrupa cumva într-o vrere. Lipsa unei Voinţe numite şi indicate, întrupată astfel într-o vrere, ar putea însufleţi Stânga în toate formele ei.

Dar această Voinţă, nefiind ea înseşi vrerea cuiva anume, nici ea nu poate exista. De ce ce această joacă serioasă în marginea unui Nefiind? Pentru că acest Nefiind este nefiind din pricina procesualităţii lumii. Căci nu poţi împărţi Procesualitatea în nici un fel în porţii egale, porţiile fiind vălurite întotdeauna şi numai iluzoriu egale.

Porţii sau părţi, sau felii sau mai degrabă valuri căci valurile explicitează aşa cum se cuvine iluziile noastre deşarte, înforţările noastre, gesturile noastre dramatice, heirupiste, lipsite de sare şi piper, melancolice sau inexplicabile, aşa, ca o ploaie cu broaşte, undeva, la margine de lume decadentă, însufleţită doar de bârfă, de păcăleală, de fabulă şi ambuscadă intelectuală. Eu sunt Magicien! Iar tu, prostuţule? Savantul desuet din Takla Makan?

Tu care te împotriveşti preotesei Enciclope? Cum? Nu crezi în iminenta desecretizare a lumilor solare? Tocmai de aceea am ţâşnit din structura mea narativă, prostuţule, să te lămuresc. Nu politicienii învârt treburile pe aici, pe Terra Encyclopedica. Nici chiar demonii şi nici chiar motocicliştii iadului. Nici chiar anarhiştii. Treburile sunt învârtite de vârtejurile virtuale şi de câmpurile magnetice.

Ştii, prostuţule ce va să fie o utopică de rangul al cincilea? Sau eşti euclidian convins? Eu, Magicien, îţi pot dezvălui misterul lumilor. Nu legile căci el nu sunt, fiind un nonsens. Uite-aşa vorbi Magicien la urechea lui Azgozbanian Azgoban, întâiul fizician al Klemuriei. Bineînţeles că savantul s-a dus glonţ la Interpol, la FBI şi la Naţiunile Unite unde a şi depus o plângere în contra lui Magicien, personaj fabulos ţâşnit dintr-un imaginar liber şi independent.

Americanii encyclopedici l-au căutat pe Azgoban şi l-au invitat la o emisiune transmisă în direct prin WorldNet în timp ce ECOLON, urmăritorul electronic şef a înregistrat tot ce-şi şopteau celulele lui Azgoban. Celulele lui Azgoban s-au tăvălit de râs tot timpul emisiunii pentru că numai ele ştiau adevărul teribil al tuturor lumilor. Anume că bietele corpuri nu sunt altceva decât nişte uriaşe recipiente în care stările libere ale conştiinţei sunt transferate spre niveluri joase de energie spre a fi protejate de presiunea câmpurilor magnetice.

Cum şi cine se ocupă cu astfel de treburi atât de fascinante e o chestiune de siguranţă galactică. Eu, Kumango, sunt dirijorul acestui balet cosmic. Cine sunt eu? Cum adică, cine sunt? Eu sunt tartorul vostru, prostuţilor, eu conduc nenorocita asta de baracă stelară pe care voi o numiţi galaxie. Gata, la muncă pământenilor, că, uite, scade presiunea şi se opresc valţurile!

Cum care valţuri? Alea prin care se toacă toată cărniţa speciilor pe cale de dispariţie ca să facem mititei pentru serbările câmpeneşti ale barosanilor din Univers. Magicien? Nu, el e un derbedeu de iluzionist care vrea să vă uşureze de părăluţe. Nu e iluzionist. E bucătarul care o să facă din cărniţa voastră, prostuţilor, o plăcintă a la New York Encyclopedicus.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

3 Comentarii

  1. Cine sunt eu? Adică cine sunt? Cu aceasta întrebare nevetistul, însoțit de prosop și de una bucata halat de mătase din viermi care s-au hrănesc cu sufletul acestui neam, întra în cada fără apa, fiindacă apa fuseses rationalizata și drept urmare aveai stangul la o singura baie pe luna și aia cu aprobări de la comandamentul Covidului Mondial, comandament care se lupta pe viata, dar mai ales pe moarte cu virusul valului X, adică al valui neidentificat, deși unuii afirma ca ar fi valul zece cu felicitări și steluțe, val căruia OMS i-a decernat și titlul de Valul Secolului trecut prin trecătoarea Văii Oltului alături de fluidul nostru conducător, și simula un dus folosind un șampon de piele pentru animale preistorice cu gândire de tip fără țipenie de om din zona de maxima siguranță a corectitudinii politice. După superba simulare, distinsul reprezentant al statului oficial și paralel începu lungul proces de meditații bărbieresti din care spicuim: sunt o ființă fără ființă fiindcă dacă as avea măcar o urma de ființă as oferi și eu un leu cadou unui cetățean al străzii. Dar eu nu ofer pentru mie totul mi se oferă și ar fi nedrept ca să ofer atat timp cât mi se oferă. Dar sa nu exageram. Eu ofer tara celor care mi-o cer și sufletul ei celor care ma țin în brate și ma leagănă pana devin fluid și ma îndrept spre ea strâmb iar ea se îndreaptă spre el cu genunchi ridicați pana la subsuoara de unde o apuca dorul de ducă și de toate limbile cu mini pe ele.

  2. Eu sunt întruchiparea inteligentei in plin proces de degradare morala, fiindcă o morala fără inteligenta valorează exact cât o inteligenta fără morala și de aceea ea trebuie susținută și promovata de forte care nu se opun ei, ci dimpotrivă o sustin ca să devina prostie și A-moralitate, care în caz ca mi se cere poate deveni și imbecilitate și B-moralitate, ma rog termenii deși sunt asemănători nu sunt gemeni și chiar dacă ar fi gemeni nu sunt recunoscuți la oficiul stării civile de către tata care este în Germania și mama care nu doarme im același pat cu el, deși s-a născut în România și are drept de veto atribuit de către cei de la CIA și CIA-unul in care își pregătește friptura la grătarul cu trepied. În concluzie. La întrebarea: cine sunt eu? Eu nu va pot răspunde fiindcă sunt incapabil de calificat ca să o fac. Dar dacă totuși insistenți sa aflați un răspuns, priviți spre faptele mele, spre prompterele mele, spre cugetările mele și veți afla ca sunt un nimeni, dar un nimeni care totuși e cineva care joaca golf și care schiază în trupul gol ca să ma vadă soția ca sunt gol și ca să ma umfle cu pompa mecanica, ca apoi eu s-o umflu cu pompa mea care, deși nu mai funcționează din lipsa de supapa, are tendințe hegemonice, adică de a fi tare de cap și nu și de trunchi. Sper ca am fost suficient de logic în expunerea mea. Acum te rog stimate președinte da-te la o parte ca să între în scena al scenarist și alt regizor. Am de interpretat rolul tembelului din Fred și Barna, cu Dino în rolul călărețul fără cap și cu genunchii în rolul obrajilor de Yorck.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.