”Politicienii au transformat tara într-o troacă din care se hrănesc funcționarii corupți”

Politicienii din Republica Moldova au transformat ţara într-o treucă din care se hrănesc funcţionarii corupţi, iar guvernanţii care au declarat că luptă împotriva monopolurilor de fapt beneficiază de pe urma acestora, comentează fostul premier al Republicii Moldova Ion Sturza investigaţia RISE Moldova care a descoperit o schemă de corupţie în exportul de fructe în Rusia, în care sunt implicaţi funcţionari din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA).

„Din investigaţia RISE, e absolut clar cu ce se ocupă de fapt ANSA – îi pune pe toţi la „şciotcik”…Acum la fructe. Mai ţineţi minte „lupta” politicienilor cu monopolurile?! Astăzi nu mai este actuală. Fiecare şi-a tras câte un „monopol”. Am transformat toată ţara într-o treucă din care mănâncă tot funcţionăraşul, şi de al nostru, şi de al vostru… Iar tu, ţărane, muncitor, antreprenor, pedagog, medic etc. dă-i cu sapa, că-ţi stă bine!”, comentează Sturza pe contul său de Facebook, preluat de Jurnal.md.

„Funcţionarii „statului” nu se mai satură să îşi bată joc şi să profite de necazul ţăranilor moldoveni. Iniţial, mare mi-a fost mirarea de ce domnul ministru Sula şi domnul director Porcescu îşi rupeau cămaşa pentru ca în alimentaţia moldovenilor să fie neapărat incluse şi „produse” din carne, stomacuri, vezici sau maţe infestate… Conform funcţiei, ministrul ar trebui să-şi bată capul de producătorul autohton, nu de cel extern, infectat şi necinstit. Iar ANSA (Porcescu) să fie preocupaţi de securitatea alimentară a moldovenilor, nu de interesele obscure ale unor procesatori de produse din carne”, continuă Sturza.

Investigaţia jurnaliştilor de la Rise Moldova a scos la iveală o schemă coruptă cu implicarea funcţionarilor de stat prin care fructele moldoveneşti pot fi exportate în Rusia prin intermediul unor documente ce conţin date false.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.