Polițist lovit de traficanți de droguri

Un poliţist a fost lovit cu maşina la Timişoara de trei traficanţi de droguri, care încercau să fugă în momentul organizării unui flagrant.

DIICOT arată într-un comunicat că trei tineri cu vârste între 21 şi 25 de ani au fost prinşi, joi, în timp ce încercau să tranzacţioneze 1.122 comprimate MDMA şi 73 fragmente de comprimate MDMA, a căror valoare pe piaţa neagră, în zona dealerilor de droguri, este de aproximativ 52.000 de lei.

În momentul flagrantului, traficanţii au încercat să fugă cu un autoturism şi au lovit un poliţist care participa la operaţiune. Poliţistul a fost luat pe capota autoturismului şi aruncat, în urma impactului prezentând lovituri în zona cranio-cerebrală.

Vineri, procurorii DIICOT şi poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate au efectuat percheziţii la locuinţele traficanţilor din Timişoara, unde au fost găsite 32 comprimate MDMA, 73 fragmente de comprimate MDMA, 188,10 grame canabis, bunuri destinate preparării drogurilor pentru consum (grinder şi cântar electronic) şi suma de 2.100 de lei.

Potrivit procurorilor, tinerii fac parte dintr-un grup infracţional organizat specializat în traficul intern şi internaţional de droguri.

Liderul grupării ar fi preluat mai multe colete cu droguri expediate din Spania, prin intermediul unor firme de transport internaţional. Ulterior, atât el, cât şi ceilalţi membri (studenţi) care au aderat la grupare le-ar fi distribuit pe raza judeţelor Timiş, Mehedinţi, Caraş-Severin şi Arad.

Acuzații urmează să fie prezentaţi vineri Tribunalului Timiş cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.