Vai de pielea noastră!

Numărul pacienţilor cu dermatită atopică este în creştere, din cauza poluării excesive şi a alimentaţiei tot mai conservate, iar prevalenţa acestei maladii în

De B C
Vai de pielea noastră!

Numărul pacienţilor cu dermatită atopică este în creştere, din cauza poluării excesive şi a alimentaţiei tot mai conservate, iar prevalenţa acestei maladii în

Poluarea și alimentația se văd tot mai des pe piele. Numărul pacienţilor cu dermatită atopică este în creştere, din cauza poluării excesive şi a alimentaţiei tot mai conservate, iar prevalenţa acestei maladii în România este de aproape 10%, potrivit unui studiu al Societăţii Române de Dermatologie, a atras atenţia preşedintele acestui for profesional, prof. univ. dr. Călin Giurcăneanu.

El a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, cu prilejul Zilei Mondiale a Dermatitei Atopice, că un factor genetic există la cei mai mulţi dintre pacienţii cu această maladie şi că un rol important îl joacă componentele din mediul înconjurător.

„Poluarea excesivă face să crească numărul pacienţilor cu dermatită atopică, alimentaţia, care a devenit tot mai conservată (…), factorul infecţios este foarte important, stafilococul auriu fiind unul dintre elementele care sunt luate în discuţie (…). Aproape unul din zece români are tendinţa de a face dermatită atopică, copii au mai mult, cam 20%”, a punctat Călin Giurcăneanu.

La rândul său, dr. Alin Nicolescu, secretar general al Societăţii Române de Dermatologie, a semnalat că dermatita atopică este „o afecţiune extrem de grea” pentru pacienţi, care ridică foarte multe probleme legate de sănătate şi integrare socială.

„Multă vreme a fost şi s-ar putea încă să fie desconsiderată, a fost tratată ca o simplă eczemă, a fost tratată ca alergie sau ca mai ştiu eu ce altceva, nefiind aşa ceva şi o afecţiune pentru care s-au dezvoltat (…) numeroase terapii avansate”, a adăugat Alin Nicolescu.

Potrivit unui comunicat al Societăţii Române de Dermatologie, transmis miercuri, dermatita atopică este o boală inflamatorie cronică a pielii, caracterizată prin prurit intens, erupţii cutanate roşii, uscate şi crăpate.

„Dacă în cazul unei forme moderate a dermatitei atopice riscul de a dezvolta alte afecţiuni, precum astmul bronşic sau rinita alergică, cuantifică un procent de 20%, în cazul unei forme severe a acestei afecţiuni riscul este de patru ori mai mare, iar evitarea medicului dermatolog poate conduce la complicaţii extrem de grave, alterând serios starea de sănătate a pacienţilor, mai ales că dermatita atopică este un imitator perfid al altor boli, în cazul în care nu este diagnosticată complet şi corect”, a afirmat Alin Nicolescu.

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. Atâta timp cât în aer, apă și alimente sunt multe otrăvuri, să nu vă mirați de apariția diferitelor boli… ‘Suntem prea mulți pe planetă’, spun ‘ei’…

  2. Dap, porcăriile din alimente, vaccinutile foarte multe administrate copiilor foarte mici și toate otrăvurile împrăstiate pe câmp ce ajung în tablierul acvatic n-au nici un rol.Cum naiba de erau rare în ’70 când poluarea era net superioara, nu cred sa ne spună domdoctor.Apropo de căpusele purtătoare de borelioză, atunci au fost lansate de licurici.

  3. Vaccinările de rutină pentru copilărie contribuie la apariția unor probleme alergice cronice, cum ar fi eczema (dermatită atopică), infecțiile urechii și astmul. Este un FAPT. Bolile copilăriei, cum ar fi rujeola, oreionul și tusea convulsivă, pot reduce de fapt riscul de alergii. Alt FAPT. Vaccinurile sunt legate de alergii, deoarece conțin molecule mai de proteine care nu au fost descompuse în mod adecvat, sub formă de complexe imune circulante (CIC) sau „klinkers”, care provoacă alergii în organism. Alt FAPT.

  4. precis de la ” Incalzirea Globala ” .
    Acum , ca s-a racit , sloganul trebuie folosit in alta directie .
    Nu va lasati , prostii sunt majoritari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.