Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău au început, duminică, să scoată apa cu motopompele din locuinţele inundate din localitatea băcăuană Săuceşti, oamenii începând să se întoarcă la casele lor pe măsură ce apele se retrag.
Localnicii din cele patru sate aparţinând comunei Săuceşti, inundate de Siret, au început să se întoarcă pe la casele lor şi să constate pagubele făcute de apele revărsate.
Potrivit Mediafax, din locuinţele unde Siretul deja s-a retras, oamenii încearcă să salveze ce se mai poate, în această acţiune fiind ajutaţi şi de jandarmi şi pompieri.
Totodată, pompierii şi jandarmii au început să scoată apa cu motopompele din locuinţele inundate, acolo unde acest lucru este posibil.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău, Andrei Grecu, a declarat că au fost începute „acţiunile de limitare şi înlăturare a efectelor negative ale inundaţiilor”.
La o primă evaluare, în cele patru localităţi ale comunei Săuceşti au fost inundate 500 de case, dintr-un total de 1.653.
În tot acest timp, sinistraţii din Săuceşti au început să primească încă de sâmbătă ajutoare care sosesc din toate colţurile ţării.
Primele ajutoare au început să sosească sâmbătă în zonă şi au fost împărţite sinistraţilor care au dormit în corturile special amenajate pentru ei de armată, acestea constând în apă, pâine, făină, zahăr, conserve şi pături.