Ponta, absent la eveniment: Băsescu trage o petrecere, deşi meritul aderării aparţine foştilor preşedinţi

Luni, la Palatul Cotroceni are loc ceremonia aniversării a 10 ani de la aderarea României la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).

Băsescu: Niciodată România nu a fost mai sigură

De cotidianul.ro - Autor
Ponta, absent la eveniment: Băsescu  trage o petrecere, deşi meritul  aderării aparţine foştilor preşedinţi

Luni, la Palatul Cotroceni are loc ceremonia aniversării a 10 ani de la aderarea României la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).

Băsescu: Niciodată România nu a fost mai sigură

Luni, la Palatul Cotroceni are loc ceremonia aniversării a 10 ani de la aderarea României la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).

Sunt prezenţi Traian Băsescu, dar și  foștii preşedinţi  Ion Iliescu și Emil Constantinescu.

Absent de la eveniment, premierul Victort Ponta, a spus că şeful statului, Traian Băsescu, „trage” azi o petrecere ca să aniverseze zece ani de la aderarea la NATO, deşi meritul pentru acest lucru aparţine foştilor preşedinţi Constantinescu şi Iliescu şi fostului premier Adrian Năstase.

La ceremonie participă miniștrii Apărării, Mircea Dușa, Internelor, Gabriel Oprea, directorul SRI, George Maior, șeful STS, Marcel Opriș, președintele CCR, Augustin Zegrean, șeful Poliției Române, Petre Tobă. De asemenea, sunt prezenți o serie de militari și ambasadori.

În deschiderea ceremoniei, au fost omagiaţi militarii români care şi-au pierdut viaţa în teatrele de operaţii, numele acestora fiind citite, iar fotografiile lor apărând pe un videoproiector.

Participanţii au păstrat un moment de reculegere în memoria acestora.

În debutul şedinţei BPN al PSD, premierul l-a acuzat pe preşedinte, făcând totodată apel să nu se uite sunt cei care au avut viziunea corectă de a aduce România în NATO.

 „Vreau să spun, pentru că toată lumea aniversează zece ani de la intrarea în NATO, eu cred că ar trebui să aniverseze cei care au un merit pentru intrarea noastră în NATO: preşedinteele Constantinescu, premierii de atunci, preşedintele Iliescu, primul-ministru Adrian Năstase. Ei sunt cei care ne-au adus în NATO, ca să tragă o petrecere azi preşedintele Băsescu, care nu are nicio legătură, bineînţeles, cu NATO. El e cu petrecerile de după.

Slavă Domnului că cei care au condus România după ’97, ’98 şi până în 2003 au reuşit să ia această decizie fundamentală pentru România.

Şi acum, când sărbătorim zece ani de NATO, să nu uităm totuşi cine ne-a adus în NATO. S-ar putea să credem că cei care dau azi cu şampanie sunt cei care ne-au adus şi nu e aşa. Nu putem decât să le mulţumim celor care au avut atunci această vizune corectă”, a spus Ponta.

 

 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.