Ponta, alături de protestatari

Din păcate pentru Victor Ponta, patronul reţelelor de socializare nu este bunul său amic Sebastian Ghiţă, proprietarul RTV. Dacă domnul Ghiţă ar fi controlat aceste reţele, atunci subiectul Roşia Montană ar fi fost interzis, aşa cum este interzis la RTV, şi nu ar mai fi fost organizate mişcări de protest împotriva Guvernului. Cu Sebastian Ghiţă proprietar al reţelelor de socializare, acestea ar fi fost accesibile numai celor care doresc să posteze comentarii legate de familia Ceauşescu, imagini de la înmormântările unor celebrităţi, poze cu pisici şi piţipoance, şi fotografii cu grătare făcute la munte şi la mare.

Având în Parlament o majoritate mai mult decât confortabilă, cu mai toate canalele media făcute preş la picioarele sale, cu sindicatele pulverizate, cu bugetarii timoraţi şi cu pensionarii mulţumiţi că li s-au mai dat 2 lei la pensie, Victor Ponta şi-a spus că-şi poate permite să facă orice. Inclusiv să-şi pună semnătura pe un proiect, cel cu privire la începerea exploatării la Roşia Montană, pe care l-a desfiinţat pe vremea când era în opoziţie şi juca rolul revoluţionarului. Însă domnul Ponta a uitat că există reţele de socializare şi oameni care nu stau cu mâna întinsă la Guvern după salarii ori ajutoare sociale. Oameni care citesc mult mai mult decât ce scrie pe burtierele televiziunilor de ştiri, care au văzut lumea şi au înţeles ceva din ea, şi care nu deschid calculatoarele pentru a vedea fotografii cu premierul în vacanţă la Miami, cu preşedintele ţinându-şi nepoata în braţe şi cu Bianca ţinându-l de după gât pe viitorul soţ.

Pentru a-i împăca şi pe cei care sunt împotriva proiectului Roşia Montană, Victor Ponta s-a umplut de penibil. Acesta a spus că, în calitate de parlamentar, va vota împotriva deciziei Guvernului. N-ar fi de mirare ca, îndemnat de habarniştii pe care-i plăteşte să-i dea sfaturi, domnul Ponta să îmbrace tricoul cu Che Guevara şi să li se alăture celor care protestează împotriva Guvernului Ponta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sorin Avram 757 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.