
Premierul Victor Ponta a explicat la Antena 3 mesajul postat vineri pe contul său de Facebook, în care a scris că, în noiembrie, după câştigarea „ultimei bătălii”, îşi doreşte să lase locul în politică altora, „mai tineri”.
Ponta a spus că a vrut să le transmită colegilor de partid un mesaj clar, şi anume că proiectul important pentru alegerile prezidenţiale nu este cine anume va ocupa o funcţie, ci schimbarea „regimului Băsescu” şi acţiunile ulterioare.
„Am vrut să atrag atenţia că doar asta e important, nu cine ocupă o anumită funcţie. Eu nu vreau să ies cu picioarele înainte din politică”, a declarat Ponta, la „Ediţie specială” cu Radu Tudor.
Ponta nu mai e convins că se retrage în noiembrie.
„Nu cred că voi termina tot ce am de făcut în această toamnă, dar cred cu adevărat că, în secunda în care proiectul în care eu cred eşuează sau se realizează, în acel moment, da, pot şi trebuie să las şi pe alţii. Nu cred că se va sfârşi România, nu a început şi nu se va sfârşi cu mine, dar cred în acest proiect în care am crezut şi în care cred cu tărie şi care e un proiect mai greu acum fără Crin Antonescu (…)” , a spus Ponta la Antena 3, întrebat dacă se va retrage din politică în noiembrie.
Victor Ponta a mai afirmat că atenţia nu trebuie concentrată asupra găsirii unui scaun pentru el, deoarece are deja un scaun greu, dificil, şi anume cel de prim-ministru.
Liderul PSD a afirmat că a vrut să transmită un mesaj foarte clar că nu contează dacă el va fi preşedinte sau Călin Popescu Tăriceanu va fi la conducerea Preşedinţiei, iar el va rămâne prim-ministru, ci dacă în noiembrie va fi schimbat cu adevărat regimul Băsescu.
„Eu am vrut să dau un mesaj foarte clar legat de faptul că, în noiembrie, proiectul nu este Ponta-preşedinte sau Tăriceanu-preşedinte şi Ponta-prim-ministru sau… Eu nu îmi doresc neapărat să am funcţia de preşedinte sau de prim-ministru, că, „uite, vreau să îmi mai trec în CV încă un lucru”. În primul rând, în noiembrie, proiectul nu este ca Ponta să fie preşedinte sau să fie Ionescu sau Popescu, proiectul este dacă schimbăm cu adevărat regimul Băsescu şi facem un regim mai bun. Am vrut să atrag atenţia că doar asta e important, nu cine ocupă o anumită funcţie (…) Eu nu vreau să ies cu picioarele înainte din politică”, a spus Ponta la Antena 3.
Premierul a precizat că trebuie stabilit şi ce se propune ca acţiune de la acel moment, legat inclusiv de instituţii care nu funcţionează şi au fost „pervertite”, cu scăderea gradului de încredere.
„Ideea pe care am vrut să o exprim este: atenţie la proiect! Proiectul este ca, în noiembrie, să batem regimul cu care de nouă ani şi jumătate unii dintre noi chiar ne luptăm. Al doilea lucru pe care am vrut să îl transmit a fost acela că e foarte important nu dacă e Ponta preşedinte sau prim-ministru, ci ce propunem noi să facem după. Bun, a căzut Băsescu. Vrem să spunem că totul era perfect în România şi singura problemă era Băsescu? Eu cred că nu. Eu cred că trebuie să vedem ce nu funcţionează din instituţiile statului, care instituţii au fost atât de pervertite încât oamenii nu au încredere în ele, cum facem ca România să profite de aceste momente de creştere economică şi ce facem cu creşterea economică”, a afirmat liderul PSD.
Ponta a reluat totodată ideea că nu toată puterea trebuie să aparţină preşedintelui, având în vedere că multe probleme depind de prim-ministru.
„Am mai adresat un mesaj, şi anume că eu nu cred, nici după prezidenţiale, că toată puterea trebuie să fie în mâna unui om, preşedintele. Viaţa de zi cu zi, pensia, salariul ţin de prim-ministru. Dacă ne-am plâns şi nu ne-a plăcut, trebuie să fie un preşedinte arbitru. Au fost mulţi colegi şocaţi când le-am spus „Dacă aş fi preşedinte, prim-ministrul nu ar fi de la PSD”, pentru simplul motiv că lumea de după noiembrie trebuie să fie o lume cu totul diferită de lumea lui Băsescu, în care nu exista decât un singur lucru: ori eşti cu el, ori eşti contra lui. Dacă eşti contra lui, o păţeşti, ai necazuri, nu mai ai nicio şansă, îţi zărgăne cătuşele pe la televizor”, a adăugat Ponta.
Victor Ponta a mai afirmat luni seară că va candida la alegerile prezidenţiale din acest an doar în măsura în care nu va avea încredere totală că „un preşedinte care este parte a planului USL” de schimbare a regimului Băsescu poate să câştige.
„Eu voi candida la prezidenţiale doar în măsura în care nu voi avea încredere totală că un preşedinte care este parte a planului USL de schimbare a regimului Băsescu poate să câştige. Doar în această variantă voi câştiga”, a spus Ponta.
El a precizat că în continuare sunt şanse doar de 49% să candideze la Preşedinţie şi că o decizie va fi luată după alegerile europarlamentare din 25 mai, când crede că USL se poate reface.
Alte declarații ale premierului:
„Crin Antonescu spune că l-ar vota în turul doi pe reprezentantul lui Băsescu. Cine? MRU, Preda pe care noi i-am atacat?!
Lumea de după noiembrie trebuie să fie o lume total diferită de cea a lui Băsescu.
Mă voi decide după 25 mai (în privința candidaturii la prezidențiale), pentru că, fără să vreau răul cuiva şi nici n-o să spun acest lucru, eu cred cu adevărat că, după această dată, USL, ca proiect politic, se poate reface. Şi nu vreau să pun condiţia să fiu eu candidat
În 2009, Daimler au mai fost în România, să deschidă o fabrică de asamblare. Atunci, din «n» motive birocratice, nu au reuşit şi au făcut fabrica în Ungaria.
Vor avea peste 1.500 de angajaţi şi încet-încet vor dezvolta producţia. Acelaşi lucru e valabil şi pentru Renault-Dacia, şi pentru Ford, şi pentru alte companii.
Cred că Sebeşul va fi unul dintre oraşele din România cu şomaj zero. Iar faptul că acum se lucrează, iar de anul viitor, de la uzina de la Sebeş până la graniţa cu Ungaria, va fi autostradă e un alt lucru care nu poate fi decât în avantajul investiţiilor.
Corpul de control a găsit multe neregului la Nana, aproape 80% din terneuri fiind returnate ilegal. Veți vedea cu acte oficiale că tot ceea ce este la Nana, cum acele ternuri s-au returnat ilegal către falși proprietari, au ajuns la o firmă italiană…un lung șir de retrocedări ilegale de care, în final, a beneficiat Traian Băsescu.
”
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.