Ponta: Ar fi cel puţin 22 de milioane de preşedinţi mai buni decât Băsescu

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat miercuri la Racşa, în judeţul Satu Mare, că ar fi „cel puţin 22 de milioane de preşedinţi mai buni” decât Traian Băsescu, adăugând că el şi colegii săi sunt bucuroşi că sunt „ticăloşii” care au mărit pensiile minime.

„Decât domnul Băsescu ar fi cel puţin 22 de milioane de preşedinţi mai buni. Traian Băsescu nu vrea binele României, ci zi de zi vrea să se răzbune pe români. Suntem bucuroşi că suntem «ticăloşii» care am mărit pensiile minime şi o pensie minimă din acest moment acoperă consumaţia dintr-o seară de la restaurantul Cireşica a domnului Traian Băsescu. 350 de lei – atâta probabil costă nota de plată – dacă nu o plăteşte cumva SPP-ul – a domnului Băsescu, ca să danseze, să mănânce şi să bea la Cireşica. Deci suntem mândri că suntem ticăloşi”, a declarat Victor Ponta, răspunzând întrebării unui reporter dacă vede un preşedinte mai bun decât Băsescu.

„Cred că există în România 22 milioane de oameni care măcar n-ar face rău ţării aşa cum face Traian Băsescu”, a conchis Ponta.

Liderul PSD, Victor Ponta, s-a aflat, miercuri, la Racşa, pentru a-l susţine pe candidatul partidului, Toma Betea, la funcţia de primar la alegerile care vor avea loc duminică. Preşedintele PSD a fost însoţit de vicepreşedintele Titus Corlăţean şi de europarlamentarul Ioan Mircea Paşcu.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.